Candidatul la prezidențiale Crin Antonescu consideră că este de neacceptat să se ajungă la „liste negre”, așa cum s-a mai întâmplat în istorie.
Deşi nu are nicio legătură cu ceea ce a însemnat Fundaţia Soros, Crin Antonescu a spus nu poate accepta să se ajungă la ”liste negre”, pentru că în instoria României au mai existat astfel de momente. „Aşa au fost asasinaţi oameni nevinovaţi ai României”, a afirmat Antonescu, precizând, de asemenea, că un preşedinte nu are puterea de a interzice ceva.
„Eu nu am nicio legătură de niciun fel cu tot ce a însemnat Fundaţia Soros şi acţiunile lui Soros (…) N-am nicio simpatie nici pentru ceea ce a creat din punct de vedere sistemul Soros în România sau în alte părţi. Dimpotrivă, şi biografia mea politică o arată, dar nu pot să accept sub nicio formă să se facă liste negre. Nu pot accepta, pentru că istoria acestei ţări, a mea, a dumneavoastră, mai cuprinde nişte episoade cumplite cu liste negre”, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, Crin Antonescu, transmite news.ro.
Potrivit acestuia, „aşa a fost ucis Nicolae Iorga, aşa a fost ucis Virgil Madgearu, aşa au fost asasinaţi oameni nevinovaţi ai României, nevinovaţi, pentru că nimeni nu poate fi atât de vinovat de ceva încât să fie asasinat”.
„Şi, de asemenea, listele negre cumplite, nesfârşite, de după venirea ruşilor, de după ocuparea României, de după instalarea cu forţa a regimului comunist. Şi aşa ceva nu cred că poate fi acceptat într-o lume liberă, oricât de conservatoare, pentru că în această lume liberă avem dreptul la diferenţă şi la a nu fi vânaţi”, a mai declarat Crin Antonescu.
Antonescu afirmă că oamenii din preajma lui Călin Georgescu fac afirmaţii şi mai periculoase: „Oamenii de pe lângă domnul Georgescu vorbesc şi mai apăsat decât o face domnul Georgescu. Pur şi simplu, nu doresc doar să demanteleze toată structura politică a statului, toate instituţiile politice, dar vorbesc clar de faptul că, simplu spus şi popular, vor pune mâna pe toţi cei pe care îi consideră ei vinovaţi de diverse lucruri”.
Crin Antonescu afirmă, de asemenea, că „preşedintele României, pe baza Constituţiei actuale a României, mâine, în mandat, nici într-o zi, nici în 10, nici în 5 ani cât ţine mandatul, nu poate cu mâna lui să interzică ceva”.
„În România, ceva poate fi interzis doar de o lege, ori preşedintele României nu are nici iniţiativă legislativă şi evident nici putere legislativă de a adopta vreo lege. Deci domnul Georgescu minte, dar minte într-un mod foarte grav, foarte periculos”, a mai afirmat Crin Antonescu.