Codul galben de furtuni a intrat în vigoare miercuri, 24 iulie, de la ora 10:00 și va fi în vigoare până joi, 25 iulie, ora 10:00.
„La munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină”, anunță meteorologii.
Codul portocaliu de furtuni va intra în vigoare miercuri, de la ora 12:00, și se va încheia în aceeași zi, la ora 21:00.
„În sud-vestul Transilvaniei și pe arii extinse la munte vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp”, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Cum va fi vremea în București
În Bucurșeti, vremea va fi călduroasă, miercuri, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil vijelie.
Cantitățile de apă pot fi însemnate (10…15 l/mp, izolat peste 20 l/mp). Temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.