„Lucrările pe partea bulgară a Podului Prieteniei (Giurgiu – Ruse) încep de pe data de 10 iulie 2024, a comunicat astăzi Agenţia de Infrastructură Rutieră a Republicii Bulgaria”, a transmis, CNAIR, pe Facebook.
Lucrările de construcție se vor desfășura zilnic timp de 10-12 ore pe zi, în timpul zilei, în funcție de specificul lucrărilor ce urmează a fi executate, nefiind prevăzută oprirea completă a traficului.
„Procesul de lucru va fi organizat și desfășurat astfel încât vehiculele să treacă în mod eșalonat în dublu sens pe banda pe care nu se lucrează. Lucrările sunt planificate să se desfășoare în 6 etape. În primele două este vorba de repararea majoră a trepiedului instalației de pe teritoriul Bulgariei. O porțiune de aproximativ 400 de metri va fi închisă pentru lucrări. Mai întâi va fi restricționat traficul pe banda de intrare în Bulgaria și apoi pe banda de ieșire în direcția România. Timpul estimat pentru finalizarea lucrărilor de reparații pe acest tronson este de aproximativ 4 luni și jumătate pentru fiecare dintre benzi”, a transmis Agenţia de Infrastructură Rutieră a Republicii Bulgaria.
Potrivit sursei citate, pentru o mai bună organizare a traficului, reglementarea circulației se va realiza cu semafoare adaptive. Acesta va fi relocabil și va putea fi amplasat în partea respectivă a podului în curs de reparație.
„Gabaritul și înălțimea instalației nu permit desfășurarea operațiunilor în condiții de siguranță pe timp de noapte, iar protejarea vieții și sănătății navetiștilor și a lucrătorilor de pe șantier este primordială. În cazul în care executarea unor activități poate fi efectuată în condiții de siguranță în timpul părții întunecate a zilei, acest lucru se va face”, susține instituția.
Agenţia de Infrastructură Rutieră a Republicii Bulgaria mai spune că traseul Podului Dunării de pe teritoriul bulgar, care face parte din drumul I-2, are o lungime totală de 1.057 km. De la punerea sa în funcţiune acum 70 de ani, în 1954, nu s-au efectuat reparaţii majore.
„Consolidarea rosturilor s-a făcut în urmă cu mai bine de 22 de ani, iar hidroizolaţia şi pavajul asfaltic a fost înlocuit în 2011. Proiectul tehnic pentru renovarea instalaţiei prevede înlocuirea completă a straturilor de asfalt, panouri, hidroizolaţii, sisteme noi de reţinere, marcaje etc”, mai precizează compania.