Preşedintele Klaus Iohannis a revenit, în acest început de an, la schi în Munţii Şureanu, unde există un domeniu schiabil cu pârtii în lungime totală de 18 kilometri.
Ca şi anul trecut, tot în ianuarie, şeful statului a fost fotografiat fix în aceeaşi poziţie şi în acelaşi costum de ski, în timp ce stătea la rând, pentru a urca cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Şureanu, în timpul aşteptării Iohannis cedându-şi locul de mai multe ori unor familii cu copii.
Gestul preşedintelui a fost aspru criticat de către aliaţii PSD – ALDE, care au considerat totul ca fiind o scenă regizată, pentru manipularea maselor:
”Ne aflăm în prezenţa unei manipulări mediatice. Altul este motivul pentru care preşedintele, de câte ori ajungea la trelescaun, lua coada de la început. El nu are habar să schieze, ştie doar să-şi pună clăparii în picioare ca să dea bine la poză”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.