Este vorba de Jan Palade, medic rezident în chirurgie toracică, care face parte din grupul de doctori corupţi de la Institutul „Marius Nasta” destructurat de procurori în septembrie 2023 şi în care erau implicaţi doi profesori universitari: Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, decedat în octombrie 2023 într-un accident de maşină.
Potrivit documentelor de la instanţă, Jan Palade a încheiat un acord cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la pacienţi internaţi la „Marius Nasta” pentru a fi supuşi unor intervenţii chirurgicale.
Conform datelor de la dosar, înainte de efectuarea unei operaţii, unul dintre membrii echipei medicale primea şpaga în plic, după care împărţea banii colegilor săi prin intermediul aplicaţiei Revolut.
„Cu mine vorbiţi după, niciodată înainte”
Medicii au fost prinşi după ce anchetatorii au montat aparatură video de înregistrare în cabinetele lor.
„La data de 25.04.2023, inculpatul (…) discută cu fiica pacientului (…) despre programarea acestuia la operaţie pentru a doua zi. În cadrul discuţiei, (…) îl întreabă pe doctor când mai poate vorbi cu el, iar acesta îi spune că „după”, atrăgându-i atenţia că telefoanele mobile înregistrează şi când sunt oprite şi că trebuie să fie foarte atentă în această situaţie, întrucât există riscul „să ne caute, să ne bage la puşcărie”, subliniind la finalul discuţiei „cu mine vorbiţi după, niciodată înainte”, iar în acest context refuză să primească bancnotele pe care (…) a vrut să i le remită. La data de 27.04.2023, fiica pacientului a revenit în biroul inculpatului şi îi remite acestuia un plic alb, ce conţinea suma de aproximativ 700 de lei, pe care medicul îl ia şi îl depune sub o agendă, continuând discuţia cu privire la operaţia din data de 26.04.2023 efectuată asupra pacientului. Ulterior, se observă că pune plicul în sertarul din partea stângă a biroului. În jurul orelor 10.29, medicul a scos din sertarul biroului său un plic de culoare albă pe care l-a desfăcut şi s-a uitat în interiorul lui, apoi l-a pus în acelaşi loc. La sfârşitul programului de lucru, el a scos un plic alb din sertar din care a extras o sumă de bani formată din mai multe bancnote pe care le-a răsfirat pentru a le număra şi pe care le-a pus apoi într-un alt plic aflat în geanta neagră personală. Alături de această sumă a mai pus şi o altă sumă de bani, formată din mai multe bancnote, pe care a scos-o dintr-un alt plic alb îndoit, ce se afla în geanta sa neagră. De asemenea, lângă plicul îndoit mai era depozitată o altă bancnotă, pe care a pus-o în plicul alb în care a colectat toate sumele de bani. Ulterior, l-a sunat pe inculpatul (…) căruia i-a transmis că atât lui, cât şi medicului rezident (…) le-a trimis pe Revolut „ceva” în legătură cu pacientul (…)”, se arată în documentele de la instanţă.
„Cine a participat la pneumonectomie?”
Aceeaşi „procedură” este urmată de colectivul de medici de la „Marius Nasta” şi în cazul operaţiei la care a fost supus un pacient pe 25 mai 2023.
„La data de 25.05.2023, la sfârşitul programului de lucru, în jurul orelor 13.53, inculpatul (…), care încă poartă pe cap o cască specifică pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale, trage cu mâna sertarul din partea stângă al biroului şi scoate un plic de culoare albă. Îl desface şi scoate din acesta o sumă de bani, apoi pune plicul gol înapoi în sertar şi închide sertarul. După ce a pus plicul gol în sertar, inculpatul selectează sub birou o sumă de bani din cea luată din plic şi îl întreabă pe inculpatul (…) cine a participat împreună cu el „la pneumonectomie”. Stabilesc împreună că cel mai bine este ca suma selectată să fie împărţită la toţi cei trei rezidenţi, motiv pentru care inculpatul îi remite o sumă de bani formată din trei bancnote în cupiură de 200 de lei, adică 600 de lei, pentru ca acesta să împartă şi cu ceilalţi doi, iar restul de bancnote le-a pus înapoi în sertar. Câteva minute mai târziu, la ora 13.56, intră în birou medicul rezident (…), căruia inculpatul (…) îi dă o bancnotă în cupiură de 200 de lei, pe care acesta o pliază şi o pune în buzunarul din partea stângă sus a bluzei. Din declaraţia suspectei (…) reiese că aceasta a remis inculpatului (…) suma de 1.000 de lei cu titlu de mită, la o săptămână după intervenţia chirurgicală efectuată de acesta asupra soţului său”, arată datele de la dosar.
„I-am plătit pe toţi”
De asemenea, pe 29 mai, un medic primeşte de la o pacientă un plic cu suma de 2.000 de lei, după care trimite banii colegilor săi din echipa medicală tot prin intermediul Revolut.
„La data de 29.05.2023, în jurul orelor 10.30, numita Caravia (…), pacienta medicului (…), i-a remis acestuia un plic alb, cu suma de 2.000 de lei, cu ocazia controlului postoperator, înainte de externare. După discuţii cu privire la starea de sănătate a acesteia, medicul o întreabă cine a fost medicul anestezist şi dacă „a rezolvat cu ea”, făcând cu mâna gestul specific referitor la bani. Aceasta îi răspunde că a fost medicul (…) şi că nu a discutat cu aceasta aceste aspecte, motiv pentru care medicul îi propune să rezolve el „acuma, dacă e”, indicând cu mâna zona de pe biroul său unde se află plicul. Caravia iese din cabinetul medicului şi revine în scurt timp cu un alt plic alb, pe care îl pune pe birou, iar acesta, după ce face o menţiune pe plic, îl pune în sertarul din partea stângă a biroului său. După ce pleacă pacienta, medicul se uită în primul plic alb remis de pacienta Caravia, ce îi fusese destinat, scoate suma de bani, pe care o ţine răsfirată în mână ca să o poată număra. (…) Ulterior, inculpatul (…) îl întreabă pe inculpatul (…) cine l-a ajutat la pacienta Caravia şi i-a spus că le trimite sume de bani prin intermediul aplicaţiei Revolut, spunându-le „vă trimit şi vouă nişte bani”, „când avem de unde, avem”. La sfârşitul programului de lucru, medicul deschide sertarul din partea stângă a biroului şi scoate o sumă de bani pe care o pune în palma stângă, apoi scoate şi un plic alb pe care-l pune peste suma de bani din palma stângă, pronunţând „i-am plătit pe toţi””, se mai arată în documente.