Politicianul aflat sub învinuire consideră că o astfel de decizie ar fi contrară voinței poporului. El o acuză pe președintă de faptul că ar acționa contrar intereselor statului, transmite Știri.md, cu referire la Realitatea.
„Maia Sandu continuă să atragă Moldova în NATO – contrar neutralității prevăzute de Constituție. (…) Astfel de declarații ale Maiei Sandu demonstrează din nou că acționează la ordinele stăpânilor săi de peste mări, împotriva intereselor țării și ale poporului, împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței Moldovei. Cetățenii noștri vor să mențină neutralitatea și pacea, după cum arată rezultatele numeroaselor sondaje de opinie. Și nu vor fi niciodată de acord să devină carne de tun pentru NATO, în lupta împotriva Rusiei”, scrie Dodon pe rețelele de socializare.
La Forumul Economic Mondial de la Davos, Maia Sandu a acordat un interviu pentru Politico, fiind întrebată despre eventuala intenție de aderare a Moldovei NATO. Președinta nu a rostit numele alianței, dar a precizat că „există o discuție serioasă despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare”. În același timp, conform declarațiilor ei, dacă se ajunge la concluzia că trebuie de renunțat la statutul neutru, acest lucru trebuie realizat „prin proces democratic”.