„S-a decis deja şi am solicitat că la prima şedinţă comună în Parlament să îl înlocuim din funcţia lui. Nu era membru al Partidului Social Democrat, dar am fost colegi. Să aşteptăm. E o decizie a unor magistraţi, a unui procuror de a-l reţine 24 de ore. Au fost cazuri de corupţie în Croaţia în Guvern, înseamnă că trăim într-o ţară normală. Nu trebuie să cântărim că sunt pesedişţi sau useristi, Clotilde are probleme penale. Eu am ieşit din asta, nu cred că există forţe oculte care l-au urmărit pe Bădălău. Există greşeli personale”, a afirmat Marcel Ciolacu, la RTV.
Liderul PSD a mai precizat că nu se aștepta la acuzațiile pe care procurorii DNA i le aduc lui Niculae Bădălău:
„Implică un statut când eşti la Curtea de Conturi. Trebuie să ne învăţăm rolurile în viaţă. Eu nu fac afaceri. Ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârşeşti greşit, avem zeci de exemple din toate partidele. Nu pot să spun că mă bucur. Uman nu mă bucur nici pentru un adversar”, a completat Ciolacu.