„Cred că sunt ușor deviante. Nu am nimic cu ele, sunt două suflete nevinovate, dar când faci chestii premeditate obraznice, vrei să spurci imaginea mănăstirii, atunci e o obrăznicie. Mănăstirea noastră o cunoaște atâta lume și vii tu, o măciucă de asta isterică nemăritată, să faci teatru în față la 500 de oameni?”, a spus preotul Calistrat, pentru BZI.
El a mai susținut că doar a împins-o pe una dintre cele două femei, deși în filmare se vede că, în urma loviturii, aceasta se prăbușește la pământ.
Poliția a deschis o anchetă, după ce aceste femei au depus plângere. În acest caz a reacționat și BOR.
Ce a spus preotul Calistrat despre cele două femei care au depus plângere împotriva sa
„Sunt două copile nemăritate, care, părerea mea, nu sunt doctor, dar cred că au deviații de comportament sau puțină isterie”, a afirmat preotul.
El le-a acuzat apoi pe cele două că au încercat să-i seducă pe preoții de la mănăstire și i-au făcut avansuri chiar și lui:
„Eu le-am spus în față, călugării nu se însoară, nu se mărită, nu fac copii, nu montează femei și nu au atitudini bărbătești”.
Totodată, le-a acuzat că încearcă să provoace o ruptură între credincioși și preoți.
Versiunea preotului Calistrat despre incidentul de la mănăstire
El a povestit că, miercuri seară, o enoriașă, avocat, i s-a plâns că aceste două femei au scos-o din biserică și au jignit-o. Prin urmare, el s-a dus să le certe pentru că au greșit.
„E clar că erau pregătite, drept dovadă că atunci când m-am dus să vorbesc cu ele pașnic, au luat-o cu isterie. Le-am explicat că nu e corect ce fac: nu aveți voie să filmați, să tulburați cultul, să jigniți. ”Ei, știi tu, gunoiule, lege?”, mi-au răspuns.
Au scos telefonul să mă filmeze. Când să i-l iau, cealaltă mi-a pus piedică și m-am dus cu genunchiul în trotuar. M-am ridicat, am împins-o pe aia de umăr, i-am luat telefonul și l-am izbit jos, și i-am zis la paznic: ”dă-le afară!””, a povestit preotul.