Un nou caz de corupţie la la nivelul Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanța. Inspectorul Lucian Faliboga este acuzat că a primit şpagă aproximativ 100 kg de varză albă, 11 kg de brânză, un pește de aproximativ 11 kg, un porc de aproximativ 150 kg și trei baloți de paie. În schimbul mitei, inspectorul trebuia să falsifice o notă astfel încât o femeie să poată fi angajată în învățământ.
Martorul denunțător este un învățător dintr-un sat constănțean. Acesta a apelat la inspector pentru a fi ajutat în cazul soției pe care o voia angajată, în toamna lui 2021, în sistemul de învățământ.
”Din declarațiile martorului-denunțător a rezultat faptul că a discutat pentru rezolvarea problemei avute de acesta, respectiv nota scăzută obținută de soția acestuia la examenul de obținere a unui post de învățător, atât cu inspectorul şcolar pentru învăţământ primar, în cadrul I.S.J. Constanța, Cristina Cabrancea, cât și cu inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane, în cadrul I.S.J. Constanța, Lucian-Dorel Faliboga”, spun procurorii, potrivit Dobrogealive.
„În seara zilei de 06.09.2021, în momentul după care s-au afișat rezultatele concursului, în jurul orelor 21, i-am trimis mesaj, pe Whats App, de pe telefonul soției, domnului inspector că soția a luat 4, sub nota de trecere. După aproximativ 5 minute, acesta m-a sunat pe Whats App, tot pe telefonul soției și mi-a spus să fac contestație a doua zi și m-a întrebat dacă am vorbit sau nu cu doamna inspector Cabrancea, iar eu i-am răspuns că am vorbit și că i-am dat tot ce a trebuit, bani, brânză și pește dar nu mi-a rezolvat problema. I-am spus că n-ar trebui să vorbim acestea la telefon dar el mi-a replicat că suntem pe Whats App și nu ne știe nimeni. După convorbirea aceasta, la ora 21:48, pe telefonul meu am primit un mesaj de la doamna Cabrancea cu următorul conținut: Maine contestatie. Neaparat! Am avut monitorizare azi… Nu am mai avut discuții în data de 06.09.2021, iar a doua zi am fost împreună cu soția la locul concursului, am făcut contestație. După aproximativ 2-3 ore, înainte de afișarea rezultatelor finale (după contestații) am primit un mesaj de la doamna inspector Cabrabcea, la ora 16:53, pe telefonul meu, cu conținutul: S-a rezolvat. Ca și răspuns la acest mesaj eu i-am mulțumit, tot printr-un mesaj cu textul mulțumesc frumos, însă acel mesaj nu îl mai am în telefon. Precizez că eu am discutat cu domnul Faliboga iar răspunsul practic la ce am discutat cu acesta, l-am primit de la domna Cabrancea”, a declarat martorul denunţător.
Procurorii DNA au obținut mandat de ascultare a telefoanelor celor doi inspectori școlari. De asemenea, au supravegheat, în luna noiembrie, momentul în care martorul denunțător i-a dus inspectorului Faliboga o parte din mită. În total, anchetatorii spun că inspectorul a primit șpagă constând în: aproximativ 100 kg de varză albă, 11 kg de brânză, un pește de aproximativ 11 kg, un porc de aproximativ 150 kg și trei baloți de paie.
Ambii inspectori școlari au încercat să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA Constanța.