“Mergeți cu curaj să vă îndepliniți datoria militară. și nu uitați că, dacă veți muri pentru țara voastră, veți fi cu Dumnezeu în împărăția Sa, în glorie și în viața veșnică”, scrie NEXTA.
După anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea militară, frontierele Rusiei s-au aglomerat de ruși care încercau să fugă din țară.
A fost haos și la frontierele terestre, dar și pe aeroporturi.
Un aeroport din Moscova era plin de bărbați care voiau să plece din Rusia, așa cum se vede în pozele postate pe rețelele sociale.
Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază, după ce președintele Putin a susținut un discurs în în care a anunțat mobilizarea militară parțială a 300.000 de cetățeni ruși. Multe persoane încearcă să fugă din țară.
Imediat după aflarea veștii, numeroase zboruri de ultim moment au fost rezervate către orașe străine, precum Istanbul (Turcia), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Belgrad (Serbia) și Erevan (Armenia).
Costurile pentru un bilet sunt ridicate, de cele mai multe ori de ordinul miilor de euro pentru o singură călătorie.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat miercuri, 21 septembrie, o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor “operaţiunii militare speciale” în Ucraina
La câteva minute după anunț au fost epuizate biletele de avion pentru această zi, anunță presa din Rusia pe rețelele sociale.