Polițiștii au descins miercuri la sediul Direcției de Sănătate Publică Ialomița după ce o angajată a instituției a sunat la 112 și a anunțat că într-unul din birourile șefilor e scandal și, aparent, două persoane s-ar fi luat la bătaie.
Iar primele verificări au confirmat existența unui conflict între directoarea executivă și directoarea economică.
Directorul DSP i-ar fi cerut directorului economic să semneze niște documente, iar conflictul ar fi izbucnit la refuzul celei din urmă.
Nu e clar cine a început scandalul, cert e că o agresiune a existat. De altfel, relația dintre cele două șefe era tensionată de mai mult timp și nu o dată au avut izbucniri în fața angajaților.
”Eu am fost cea care a sunat la 112. Pur și simplu m-am trezit cu domnișoara Denisa în birou. M-a îmbrâncit și m-a tras de sacou. M-am speriat foarte tare. Merg la spital să-mi iau tensiunea!”, a declarat Marinela Radu, șefa DSP Ialomița.
Polițiștii le-au audiat la sediul DSP Ialomița atât pe Marinela Radu, cât și pe Denisa Ioniță, fiind deschis și un dosar penal.
Marinela Radu a ajuns la șefia DSP Ialomița în urmă cu 5 luni, ca rezultat al unei înțelegeri politice, fiind susținută de PSD Ialomița. Ea l-a înlocuit pe Dan Noel, pe care l-a lăsat fără funcție, desființându-i postul, imediat după numirea în fruntea instituției. La rândul său, Dan Noel a depus o plângere penală pe numele Marinelei Radu.