Precizăm că marți, 19 iulie, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc a declarat că două persoane vizate în calitate de complici în dosarul penal pornit pe numele ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, nu se află pe teritoriul statului.
Aceștia au părăsit R. Moldova după reținerea și plasarea socialistului în arest la domiciliu.
Sursele Deschide.MD susțin că unul dintre cei doi complici ar fi fratele socialistului, Alexandru Dodon. De menționat că acesta este vizat și într-un dosar penal pornit pe faptul delapidării bunurilor întreprinderii Calea Ferată din Moldova.
Partenerul de afaceri aL lui Alexandru Dodon este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iurie Ceaika.
Ce ține de fostul ofițer al SPPS vizat în dosarul „Dodon”, sursele noastre precizează că ar fi vorba de Ion Gazea. În perioada când Dodon ocupa fotoliul de președinte al R. Moldova, Gazea a fost agentul desemnat de Serviciu pentru asigurarea securității socialistului. Mai mult, acesta ar fi una dintre persoanele de încredere ale lui Dodon.
Totodată, precizăm că, anterior, în spațiul public a apărut informația precum că Gazea este unul dintre cei implicați în dosarul „Bahamas”.
Mai exact, acesta ar fi beneficiat de împrumuturi prin intermediul societății „Exclusiv Media” SRL pentru finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale a lui Igor Dodon din anul 2016.