Plăţile respective vizează dobânzi în valoare de 100 de milioane de dolari pentru două emisiuni de obligaţiuni, una denominată în dolari şi cealaltă în euro, care trebuiau plătite de Rusia până la data de 27 mai. Plăţile aveau o perioadă de graţie de 30 de zile, care a expirat duminică.
Ministerul de Finanţe al Rusiei a declarat că a efectuat plăţile către Depozitarul Naţional de Reglementări (NSD), în euro şi dolari, adăugând că şi-a îndeplinit obligaţiile. Cu toate acestea, unii deţinători de obligaţiuni din Taiwan nu şi-au primit banii până luni, susţin sursele citate de Reuters. Pentru mulţi deţinători de obligaţiuni, neprimirea la timp a banilor datoraţi în conturile lor constituie un default. Însă, fără un termen limită exact specificat în prospect, avocaţii spun că Rusia ar putea avea timp până la sfârşitul zilei lucrătoare următoare să plătească deţinătorilor de obligaţiuni.
Moscova se străduieşte să continue plăţile pentru datoria sa externă în valoare de 40 de miliarde de dolari, după ce sancţiunile occidentale impuse după invadarea Ucrainei au scos practic Rusia în afara sistemului financiar mondial şi au făcut activele sale inacceptabile pentru mulţi investitori.
Kremlinul a susţinut în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate, dând vina pe sancţiunile internaţionale pentru incapacitatea sa de a rambursa sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni ruseşti.
Eforturile Rusiei de a evita ceea ce ar fi primul său mare default internaţional de la Revoluţia Bolşevică din urmă cu un secol s-au lovit de un obstacol imposibil de depăşit la finele lunii mai, când Trezoreria americană a blocat efectiv capacitatea Moscovei de a face plăţi deţinătorilor de obligaţiuni.
“Începând din luna martie, ne gândeam că un default al Rusiei este, probabil, inevitabil, singura întrebare fiind când anume va avea loc. Trezoreria americană a răspuns la această întrebare pentru noi, iar acum default-ul este iminent”, a spus Dennis Hranitzky de la firma de avocatură Quinn Emanuel.
Chiar dacă un default ar fi în mare parte unul simbolic, având în vedere că acum Rusia nu se poate împrumuta de pe pieţele internaţionale – şi nici nu are nevoie să se împrumute date fiind veniturile mari generate de exporturile de petrol şi gaze – stigmatul asociat cu incapacitatea de plată a datoriei externe ar urma să majoreze costurile cu împrumuturile în viitor.