Marți dimineață, 7 iunie, sub supravegherea jandarmilor, câțiva asistenți au mers în casa respectivă pentru a-și aduna lucrurile pe care le aduseseră recent.
„Nu am reușit să facem față lipsei de siguranță pe care colegii mei au întâlnit-o, și eu. Amenințările au fost în special împotriva mea, pentru că eu sunt președintele acestei asociații, și am încercat să vorbesc cu vecinii, să ii îmbunăm, să găsim o soluție de compromis.
Inițial au spus că va fi ok și, după aceea, ne-am trezit cu geamurile spate, pietre aruncate după noi, cu amenințări cu moartea și tot tacâmul. Toată istoria care se petrece în orașul nostru de ani de zile.
Iar faptul că securitatea noastră nu a putut fi garantată de forțele de ordine, adică noi am sunat la 112, am depus și o plângere penală, noi am primit și în următoarele zile telefoane de amenințare cu moartea. E o luptă pe care noi nu putem să o purtăm, noi suntem asistenți sociali și nu ar trebui să fie lupta noastră. Asta e lupta orașului și până la urmă a legii. Această mafie ar trebui cumva îngenunchiată. Noi înțelegem puterea pe care o avem că ONG… Gândiți-vă câți oameni s-au confruntat cu situația asta și nu au avut puterea noastră, și asta pe noi ne îngrozește”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației Logs.
În timp ce voluntarii eliberau casa, vecinii violenți priveau din spatele ferestrelor închise.
Reprezentanții asociației au anunțat că vor continua în justiție lupta cu romii.
„Am notificat toate autoritățile, primăria, cancelaria primarului, pe cei de la prefectură și am depus o plângere penală. Noi avem foarte mult de lucru. Noi suntem 16 angajați, lucrăm cu peste 1000 de refugiați din Ucraina și din alte țări. Suntem foarte ocupați, suntem în căutarea unei case, sperăm cu niște vecini mai primitori de data asta. Noi am depus o plângere penală la care suntem foarte hotărâți să nu renunțăm pentru că persoană care ne-a amenințat cu moartea, a încercat să ne facă rău, să ne lovească, să ne ucidă, merită să fie adusă în față justiției”, a mai spus Flavius Ilioni Loga.
Când a început calvarul pentru voluntari
În casa închiriată de asociație pe bulevardul Loga urma să funcționeze un centru comunitar destinat tinerilor, copiilor și refugiaților din Ucraina.
De când au ajuns, în urmă cu câteva zile, voluntarii au fost anunțați de vecinii romi că nu sunt doriți acolo. Au urmat amenințări, romii spunând că ”le vor tăia capul cu toporul”.
Oamenii legii au deschis un dosar penal în urma plângerii depuse de asociație.
„În dată de 03 iunie a.c., în jurul orei 09:10, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 64 de ani ar fi aruncat cu pietre și sticle înspre un imobil de pe stradă C.D Loga din Timișoara, distrugând 2 geamuri. Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Până acum, nicio autoritate publică nu a luat vreo poziție față de cele întâmplate, subliniază jurnaliștii.