Astfel, oamenii legii au depistat o femeie în vârstă de 26 de ani, din comuna Bărbuleşti, Ialomiţa, pe numele căreia instanţa a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. Aceasta a fost condusă şi încarcerată în Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, judeţul Prahova.
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Axintele, a fost capturat de poliţişti. Pe numele său, Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. El a fost încercerat în Penitenciarul Slobozia pentru a-şi executa pedeapsa de 1 an şi 11 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie în formă continuată.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa a fost depistat, pe raza comunei Munteni Buzău, un bărbat în vârstă de 27 de ani, împotriva căruia Tribunalul Ialomiţa a emis un mandat de executare a pedepsei, de 2 ani şi 6 luni de închisoare. Acesta fusese condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.