Rușii de rând ne credeau că țara lor va ataca Ucraina, nici după discurusul liderului de la Kremlin de joi dimineață,în care acesta a anunțat „o operațiune militară specială” în regiunea Donbas.
Confuzia se simte în toată Moscova în această dimineață. Pe Arbatul Vechi, una dintre cele mai aglomerate străzi pietonale din Moscova, mulți și-au exprimat șocul că Rusia a lansat un atac la scară largă asupra Ucrainei.
„Nu credeam că Putin ar fi dispus să meargă până la capăt. Cum putem bombarda Ucraina? Avem dezacorduri, dar aceasta nu este o modalitate de a le rezolva”, a spus Ksenia Fadeeva.
„Mi-e rușine pentru țara mea. Sincer să fiu am rămas fără cuvinte. Războiul este întotdeauna înfricoșător. Nu vrem asta”, a spus Nikita Golubev.
„Nu îmi venea să cred știrile citite în această dimineață. Un război cu Ucraina? Ce facem? Mă simt neputincioasă”, a spus Tatiana, care a cerut ca numele ei să nu fie publicat.
Centrul Cultural Ucrainean din centrul Moscovei a fost închis astăzi din cauza invaziei.
Ce îi sfătuiește Ambasada Chinei pe cetățenii săi din Ucraina
China își sfătuiește cetățenii să pună steagul țării pe mașini, ca măsură de siguranță Ambasada Chinei în Ucraina i-a avertizat pe cetățenii săi să rămână în casă și să pună steaguri chinezești pe mașini ca măsură de siguranță.
„Situația din Ucraina s-a deteriorat în mod dramatic. Au avut loc atentate cu bombă în mai multe orașe, iar operațiunile militare sunt în desfășurare”, se arată în comunicatul ambasadei.
Ambasada a îndemnat cetățenii să rămână acasă și să se îndepărteze de ferestre sau geamuri, avertizând că pe străzi ar putea avea loc „revolte grave”, transmite CNN.
Ambasada a adăugat că, dacă cetățenii chinezi sunt nevoiți să iasă pe străzi, atunci „steagul național chinez poate fi aplicat pe partea vizibilă a caroseriei mașinii”.