La slujbe, pe un CD și într-o carte, afirmațiile preotului sunt absolut halucinante. Sunt susținute teorii ale conspirației cu implantarea de cipuri, controlarea funcțiilor organismului prin rețelele 5G, teoria cu nanoparticole, oameni de care se lipesc magneți la locul injecției. Vaccinul este considerat otravă, însăși existența acestei pandemiei este negată. Scopul ar fi, susține preotul, reducerea masivă a populației de pe Pământ și instalarea unui Guvern mondial.
„Transumanismul este o mișcare care dorește crearea unui om nou, a unui om hibrid. Omul 2.0. Adică un om care să fie un fel de organism modificat genetic. Cum se ajunge aicea? Prin ARN mesager care este injectat prin aceste așa zise vaccinuri. Scopul acestor vaccinuri sau așa zise vaccinuri este ca să ne modifice ADN-ul, să ne transforme în hibrizi. Care să putem ușor să comunicăm, cum am spus, cu sistemul de calculatoare și cu rețeaua 5G. Reducerea populației prin vaccinare, găsiți aici (în carte – n.r.) declarațiile oamenilor politici despre cum vor să reducă populația (…)” se arată în cartea preotului.
„Guvernele primesc tehnologie de la demoni”
Volumul din 2020 a cărții „Cuvinte de suflet” conține teorii halucinante,care resping viața modernă, știința și tehnologia.
„Guvernele primesc tehnologie din partea acestor demoni și caută ca prin intermediul tehnologiei să li se faciliteze venirea în planul nostru tridimensional material. Pentru că ei sunt duhuri. Ei trăiesc în alte dimensiuni. Dar nu pot să se manifeste în lumea asta decât dacă li se creează un mediu.”
Publicația locală a intrat în posesia unor înregistrări halucinante, în care preotul susține că în Occident sunt păgânii și că Dumnezeu este singurul care te protejează de COVID.
Anterior, în 2020, Teodosie Paraschiv a scos un CD cu titlul „Cuvinte de suflet”. Pe acesta se află 28 de cuvântări la duminicile de peste an, majoritatea ținute la Mănăstirea Durău (Neamț). Au o durată totală de peste 12 ore.