Ludovic Orban a spus că a anunțat încă din timpul campaniei interne că în cazul în care nu va fi ales președinte PNL își va prezenta demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El a spus că și-a scris demisia, a înaintat-o Biroului Permament al Camerei Deputaților și secretarul general al Camerei.
„Demisionez din mai multe motive. În primul rând pentru faptul că am anunțat această demisie ca urmare a faptului că eu consider că pentru a putea gira astfel de funcții în statul român, dacă ești om de stat, nu poți să girezi astfel de funcții decât dacă beneficiezi de legitimitate, iar legitimitatea este conferită de votul cetățenilor care este acordat către formațiunile politice care se rpezintă în alegeri. Atâta timp cât eu astăzi nu mai sunt președinte PNL, consider că nu mai pot exercita această funcție”, a spus Orban.
Acesta adaugă că motivul principal al demisiei constă în faptul că nu mai poate fi părtaș cu decizii luate de o conducere instalată „cu forța” în fruntea PNL, „decizii care nu mai au nicio legătură cu angajamentele luate de PNL în campania electorală pentru alegerile parlamentare”.
„Am promis românilor 4 ani de stabilitate, 4 ani de pace politică, 4 ani de guvernare de centru-dreapta, 4 ani în care să investim, să construim, să asigurăm creștere economică, să asigurăm creșterea veniturilor cetățenilor români, să asigurăm creșterea calității serviciilor publice furnizate către români, să asigurăm un salt în calitatea vieții românilor care să permită ca România să ajungă cât mai repede să depășească nivelul mediu de venit de la nivel european”, a mai spus Orban.
Ludovic Orban îl critică din nou pe preşedintele Klaus Iohannis şi spune că nominalizarea lui Dacian Cioloş ca premier desemnat este doar o cacealma.
“Din păcate, nominalizarea lui Dacian Cioloş este mai degrabă o cacealma care nu numai că nu are ca obiectiv soluţionarea crizei ci are ca efect adâncirea crizei politice şi guvernamentale. Este evident, pentru orice om care cunoaşte situaţia politică şi poziţionarea partidelor, că în ciuda bunelor intenţii ale lui Dacian Cioloş şi ale USR, care au fost singurii care s-au prezentat la consultări cu propunere de premier, desemnarea lui Dacian Cioloş ca prim-ministru este o desemnare care nu ţine cont de principiul loialităţii constituţionale care ar fi trebuit aplicat şi nu ţine cont de faptul că desemnarea trebuie făcută în persoana unui premier cu şanse reale de a face o majoritate parlamentară”, a declarat Ludovic Orban.
“Este clar pentru orice om de bun simţ că nici actuala conducere a PNL, nici alte formaţiuni politice, nu vor susţine investirea unui Guvern Cioloş. Mă îndoiesc că în momentul în care preşedintele, deşi formal, şi-a îndeplinit atributul de desemnare a premierului, nu era conştient că Dacian Cioloş nu avea nicio şansă de a forma o majoritate parlamentară. Desemnarea s-a produs din cauza faptului că nici PSD şi nici PNL nu s-au prezentat la consultări cu o propunere de premier. Dacă în privinţa PSD e pagubă în ciuperci că nu au venit cu propunere de premier, în ceea ce priveşte conducerea PNL, decizia de a nu se prezenta cu o propunere este o decizie care, practic, a pus PNL în situaţia de a nu avea o propunere de premier şi de a nu îi pune pe masa preşedintelui o posibilitate de desemnare a unui premier cu şanse de a forma o majoritate. La fel de evident este pentru orice care urmăreşte viaţa politică că singura şansă pentru o majoritate este refacerea coaliţiei de guvernare formată după alegerile din 6 decembrie”, a mai punctat fostul lider PNL.
Epopeea demisiei lui Orban
Pe 25 septembrie, imediat după ce a aflat că a pierdut în fața lui Florin Cîțu șefia PNL, Ludovic Orban a anunțat că va demisiona de la conducerea Camerei Deputaților și rupe orice parteneriat cu președintele Klaus Iohannis.
“Demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni, la prima oră, pe masa președintelui-ales, Florin Cîțu și vreau să vă mai spun un lucru: din momentul de față, între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a spus Ludovic Orban pe scena de la Romexpo, imediat după ce s-a anunțat rezultatul votului de la Congres.
La câteva zile după, Orban a declarat că și-a depus demisia pe masa liderului PNL, Florin Cîțu, iar dacă în 15 zile acesta nu o depune la Secretariatul General al Camerei, atunci o va face el. Termenul de 15 zile este marți, 12 octombrie.
“Am trimis la partid demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, o demisie aflată la dispoziția președintelui PNL pentru a fi depusă la momentul când consideră că este necesar. Nu mi-am depus demisia la Cameră astăzi pentru că, dacă aș fi făcut-o, cel mai probabil, în situația politică în care ne găsim, președinte ar fi putut ajunge un PSD-ist. Nu vreau să fac niciun cadou PSD. Demisia mea nu este la dispoziția domnului Cîțu pe o perioadă nelimitată. În cazul în care în cel mult 15 zile nu va fi depusă la Camera Deputaților, o voi depune personal”, a spus, pe 27 septembrie, Orban.