La o zi după reuniunea liberalilor, în Capitală au fost raportate de patru ori mai multe cazuri de Covid decât în ziua precedentă.
Anunțul despre amendarea PNL după congresul din weekend a fost făcut de șeful Poliției Capitalei Bogdan Berechet, în timpul unei dezbateri organizate la parlament. Și a precizat că agenții au primit mai multe sesizări la 112.
“Sancțiunea a fost aplicată pentru că organizatorul nu s-a asigurat că sunt respectate condițiile de distanțare fizică a participanților”, a precizat Bogdan Berechet.
PSD a cerut explicații suplimentare pe un ton ridicat, în timp ce liberalii au încercat să aplaneze situația.
“Organizatorii trebuie să vă dea răspuns la această întrebare. Organizatorii au fost înainte aleși și aveam un președinte al partidului, mergeți acolo să întrebați”, a spus premierul Florin Cîțu.
În paralel, la comisia de sănătate a răspuns întrebărilor și șefa DSP. Deputații PSD susțin că autoritățile au amânat intenționat raportarea tuturor cazurilor noi de infectări ca să poată avea loc Congresul PNL.
Oana Niculescu, directorul DSP București: “Vorbim de valul patru, o tulpină violentă, avem un număr de teste extraordinar de mare în acest weekend pentru că s-a impus certificatul verde. Nu sunt date ascunse, ele se văd în coronaforms. Nu avem capacitatea să facem aceste lucruri”.
Alexandru Rafila, deputat PSD: „Prin inacțiune, atât Ministerul Sănătății cât și DSP București au tolerat desfășurarea unui eveniment care a pus în pericol sănătatea pubică, numărul de cazuri a fost reportat pentru luni”.
Congresul PNL s-a desfășurat la Romexpo în prezența 5000 de delegați.