UPDATE:
Miniștrii USR-PLUS și-au depus în această dimineață demisiile la cabinetul premierului Florin Cîțu.
„În această dimineață am făcut ceea ce am anunțat. Am înregistrat și depus demisiile, împreună cu miniștrii USR PLUS, la cabinetul premierului. Mergem mai departe”, a scris pe Facebook Dan Barna.
Primul care a ajuns la Palatul Victoria a fost vice-premierul Dan Barna.
După înregistrarea documentelor la guvern, premierul va trimite demisiile la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis este așteptat să semneze decretele de revocare a miniștrilor.
După publicarea decretelor în Monitorul Oficial, premierul urmează să-i propună președintelui numele celor care vor lua locul ministrilor USR-PLUS demisionari.
Știre inițială
Dan Barna a anunțat că miniștrii USR PLUS vor veni la prima oră la Guvern pentru a-și depune demisiile semnate încă de aseară, în contextul crizei politice din coaliție.
Ei au cerut plecarea premierului Florin Cîțu și, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, au depus o moțiune de cenzură împreună cu AUR.
„Am decis că nu putem merge mai deprate cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, a spus Dan Barna, anunțând demisiile miniștrilor USR PLUS.
„Prin aceste demisii se deschide calea venirii în Parlament pentru un vot de încredere. Fie PNL acceptă că USR PLUS e un partener serios și responsabil și atunci mergem mai departe, fie PNL decide să funcționeze pe model USL, PSD este alături acolo de Florin Cîțu”, a continuat Barna.
Premierul Florin Cîțu a spus că cei de la USR PLUS s-au comportat ca niște copii răsfățați și că au legitimat un partid extremist, folosind o „schemă Dragnea”.
„Eu nu am văzut nimic, haideți să vedem întâi documentele și discutăm”, a spus Florin Cîțu. „Să vedem documentele întâi, dar eu cred că răul cel mai mare pentru România a fost făcut atunci când ei s-au asociat cu AUR, atunci a fost cel mai mare rău”, a adăugat Florin Cîțu, întrebat luni seara cum comentează retragerea miniştrilor USR PLUS din guvern.