„Fac testarea de fiecare dată când ajung la Parlamentul European și când ajung în România. În situația aceea, am făcut testarea când am ajuns la Parlament și acolo am fost descoperit pozitiv și o perioadă de 12 zile am stat acolo până am putut călători și după am venit acasă și am avut o perioadă de pauză acasă. M-am tratat acasă, dar sub supravegherea unui medic. Am avut o stare de oboseală generalizată. La plămâni m-am recuperat bine”, a transmis Dacian Cioloș.
Cred că dincolo de experiența mea, mulți dintre cei care au trecut prin boală au explicat de ce nu e vorba doar de o gripă. Sunt efecte pe care nu le-am mai cunoscut.
În situația aceea, am făcut testarea când am ajuns la Parlament și acolo am fost descoperit pozitiv și o perioadă de 12 zile am stat acolo până am putut călători și după am venit acasă și am avut o perioadă de pauză acasă. M-am tratat acasă, dar sub supravegherea unui medic. Am avut o stare de oboseală generalizată. La plămâni m-am recuperat bine”, a povestit Dacian Cioloş.
Europarlamentarul a precizat că a avut efecte adverse după ce a trecut de faza de tratament și de recuperare directă a impactului bolii.
„Am avut niște efecte secundare mai ales după ce am trecut de faza de tratament și de recuperare directă a impactului bolii. M-am recuperat bine la plămâni, la celelalte organe, dar am avut o stare de oboseală foarte puternică. A durat mai bine de două săptămâni, cu o pauză aproape totală.
Copreşedinte USR-PLUS a declarat că s-a vaccinat la sfârșitul lunii iunie, după ce s-a tratat împotriva Covid-19, ca urmare a recomandăriilor medicilor.
„Da. Am avut și boala. (…) M-am vaccinat la sfârșitul lui iunie, după boală. A fost recomandarea medicilor să mai aștept. Vaccinarea am făcut-o cu Johnson”, a declarat Dacian Cioloș, marți seara, într-o intervenție la Digi24.
Copreşedinte USR-PLUS spune că persoanele care intenționează să se vaccineze trebuie să fie convinse că vor să o facă.
„Recomand oamenilor să se vaccineze, dar trebuie să fie convinși de lucrul acesta, că fac un lucru bun. Cred că cei care stau și analizează cu adevărat lucrurile, caută informații din surse credibile și analizează lucrurile cu propria lor minte, discută cu vecinii, cu prietenii care s-au vaccinat”