„Model de cum să-ți dai cu tesla-n voturi: fă-i medievali pe părinți și “himerele” lor. Dan (Ha)Barna.. :)))”, a scris, marți, 15 iunie, Francisc Doboș pe contul de Facebook, pornind de ceea ce a spus vicepremierul.
Declarații Dan Barna
„Un alt subiect care este în dezbatere parlamentară – și e foarte bine că s-a reușit deblocarea lui – este legea privind educația pentru sănătate, așa-numita lege pentru educație sexuală, și aici poziția este foarte clară: președintele a retrimis-o în Parlament tocmai din acest motiv. E de neacceptat ca exact acei copii care sunt cei mai vulnerabili să nu poată participa pentru că părinții lor nu sunt conectați la agenda publică, ca să fiu elegant. Exact acei copii nu au șansa să participe la ore de educație sexuală pentru că așa cum este legea acum, se spune că la ora de educație pentru sănătate, implicit educație sexuală, un copil participă doar dacă părintele merge cu el de mână și își dă acordul”, a spus Dan Barna într-o conferință de presă.
„În loc să avem – și asta e poziția susținută de USR PLUS – un mecanism prin care acei părinți care din considerente religioase sau orice alte considerente își retrag copiii de la ora respectivă – și este într-adevăr dreptul lor, avem o lege care spune că la oră participă doar acei copii cu cei mai responsabili părinți. Or, în felul ăsta obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă”, a adăugat Barna.
„Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților. Cei care trăiesc încă în Evul Mediu pot să-și asume lucrul ăsta, dar să-și asume retragerea copilului, nu statul să vină să spună copiii n-au dreptul la educație sexuală și doar părinții înțelepți și cărora le pasă de copii pot să-și ducă copilul la oră. Este o lege medievală și este regretabil că am văzut – de la PSD nu ne mirăm, dar am văzut și parlamentari PNL susținând această inițiativă”, a mai spus Dan Barna.