Dincolo de variantele vehiculate pe la colțuri de adversarii politici din AUR, PSD, USR PLUS și chiar PNL, explicația cea mai plauzibilă privind starea de fapt și de spirit a șefului camerei Deputaților a fost oferită recent jurnaliștilor de către un prieten din tinerețe al bardului – politician, un cantautor de mâna a doua, Victor Votcaciu, aflat încă în anturajul apropiat al liderului liberal.
”Dom’le, Ludovic este pur și simplu în faliment. La propriu, adică. Avea el un consilier psihologic la care a început să meargă extrem de des după ce lucrurile au început să nu i se mai lege cum trebuie în carieră. Azi un șpriț cu havane, mâine un chef cu lăutari, poimâine o vrăjeală de cabinet cu imagini motivaționale și mesaje gen ”pariază totul pe tine însuți” și, uite așa Ludovic a pierdut tot ce-a agonisit. L-a luat pe șarlatanul ăla în serios, și-a scos toți banii și i-a pariat pe el însuși la diverse case de pariuri online din străinătate care, normal, îi ofereau cote mari, pentru că pe-afară nici dracu’ nu a auzit de el”, a explicat Votcaciu extrem de afectat.
”Pentru Dinamo poate ar fi dat un gol dacă l-ar fi lăsat să joace-n față…”
”Din păcate, și-a luat țeapă cu toate investițiile astea. Pariul pentru președinția partidului i l-au mâncat fazanii ăia nerecunoscători, care l-au luat în brațe pe Cîțu. S-a dus și prinsoarea pentru candidatura le prezidențiale, i-a zis Europa să stea, dracu’, la un loc, că Bruxellesul are planuri mari cu Codruța peste trei ani. La emisiunea aia cu valori naționale de pe proteveu nu l-au primit panaramele alea, au zis că acolo e un șou pentru românii care au talent, nu pentru politicienii care-și dau talente. Pentru Dinamo poate ar fi dat un gol dacă l-ar fi lăsat să joace-n față, dar l-au anunțat antrenorii că echipa o fac acționarii, adică galeria, și pentru el ăia nu au decât un post de portar pe bulevard, în Ștefan cel Mare, că n-a rezolvat nimic în justiție cu jandarmii care le-au rupt fălcile pe 10 august. E praf, pe cuvânt, se împrumută de țigări prin Parlament, la întreținere are sute de milioane datorie, abia dacă o mai duce de la salar la salar”, a continuat amicul fostului premier, cel care a anunțat și faptul că liderul liberal și-a dat în judecată fostul consilier psihologic, cerându-i daune interese pentru sfaturile sale ”geniale”.
”N-are mare lucru ce să-i ia, că ăla o arde pe Skype dintr-o garsonieră din Drumul Taberei, dar măcar să simtă și onorabilul ce înseamnă să pierzi totul pe o mână, sau pe o gură, în cazul lui, proastă”, și-a încheiat relatarea Votcaciu.