Raluca Turcan a spus, miercuri seara, la Digi 24, că stagiul minim de cotizare e important să rămână 15 ani minimum, pentru că în România sunt 930.000 de beneficiari de pensie minimă socială de 800 de lei.
„Pentru a o accesa (pensia minimă – n.r.), au nevoie de un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Așadar, rămâne stagiul minim de cotizare. De asemenea, pensiile vor fi recalculate după o nouă formulă care va include și indicele de corecție”, a spus ministrul Muncii.
Pentru cei care nu îndeplinesc stagiul minim de 15 ani, a fost creată oportunitatea cumpărării de vechime pentru a putea accesa, la vârsta de pensionare, pensia minimă socială. Un român poate cumpăra maxim 6 ani de zile.
Turcan a lămurit și ce se întâmplă cu eliminarea indicelui de corecție, despre care s-a spus că odată eliminat ar putea duce la scăderea pensiei.
„Acest indice de corecție se va regăsi într-o nou formulă de recalculare. În momentul de față, indicele de corecție este un indicator scos din burtă de către PSD pentru a echilibra sistemul de pensie, după care, când au trecut contribuțiile de la angajator la angajat acest indice de corecție a explodat și am ajuns la o inechitate nejustificată în sistemul de pensie în care oameni angajați în zile diferite doar pentru că au avut un indice de corecție diferit au beneficiat și de pensii cu 40% mai mari unii față de alții în condiții egale”, a explicat Turcan.
Indicele de corecție va fi inclus în noua formulă de calcul a pensiilor, potrivit ministrului.
„Această formulă de calcul va aduce o predictibilitate în privința calculării pensiei pe termen lung, astfel încât orice majorare de pensie să fie scoasă din pixul politicienilor. (…) Deja sistemul dă semne de slăbiciune cruntă, întrucât deficitul la bugetul de asigurări sociale este de 16,7 miliarde”, a explicat Turcan.
Aceasta a precizat că nu se va umbla nici la vârsta de pensionare a românilor, care va rămâne aceeași, cu posibilitatea ca cei care își doresc să poată lucra până la 70 de ani.
„Vârsta de pensionare rămâne aceeași, însă creăm oportunitatea continuării vieții active. Dacă ai 65 de ani și constați că vrei să mai lucrezi până la 70 de ani, printr-o simplă solicitare, în loc să intri în pensie, poți să îți continui viața activă. Aceasta este o creștere voluntară a perioadei profesionale. (…) Avem peste 125.000 de persoane peste 65 de ani care vor să muncească”, a spus Turcan.