Survivor Romania 2021, tot ce nu se vede pe micile ecrane!
Unul dintre cele mai importante momente de la Survivor România este Consiliul și implicit locul unde are loc nominalizarea concurenților.
Potrivit unei echipe a emisiunii „Ștafeta mixtă”, care a ajuns zilele acestea în Republica Dominicană, Consiliul se filmează într-o hală foarte mare, care este pusă la punct de fiecare dacă când se reunesc participanții pentru a vota pentru eliminare.
Hala imensă este aranjată de un designer, care are grijă să facă modificările necesare și să intre în cadru cât mai multe detalii. Spațiul este unul înalt, motiv pentru care este nevoie de o echipă întreagă pentru a aranja totul până la cel mai mic detaliu.
În fiecare colț al încăperii de la Survivor România 2021 sunt foarte multe aspecte care sunt aranjate în așa fel încât filmările să aibă o claritate cât mai bună.
Lumânările sunt mereu aprinse în încăperea respectivă, telespectatorii având senzația că filmările se desfășoară noaptea. De foarte multe ori Consiliul se filmează și ziua, dar pentru că vorbim de o hală imaginile de pe micile ecrane apar întunecate.
„Mă înclin și vă spun să rămâneți alături de noi așa cum o faceți de fiecare dată pentru că intrăm pe traseu împreună. Voi acolo, cu emoție, cu intensitate, noi aici și Faimoșii, dar și Războinicii.
Unii sunt mai faimoși decât alții, unii sunt mai războinici decât alții, dar în același timp sunt toți supraviețuitori. Seară de seară, de joi până duminică, suntem acolo să vă facem seara mai intensă. Povestea continuă!”, a transmis Daniel Pavel.