Întrebat dacă apa mării este considerată spațiu public, Paul Ene spună că legislația în vigoare obligă turiștii să poarte mască și în apă. “În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca”, a spus secretarul de stat.
El a indicat ca marea este spațiu public. „Exact. Eu sper că până atunci să găsim o soluție și înțelegere pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Dar regulile, în momentul de față, astea sunt. Dacă nu se vor schimba, atunci știm toți ce înseamnă asta. Adică purtăm toți masca pe plajă și în apă, până la noi decizii”, a explicat în urmă cu câteva zile Paul Ene.
“Virusul intră peste tot. Cei care fac nudism nu le intră și prin alte părți?”
“Da, a fost la rubrica mea ‘Fătălăul zilei’. A spus și Băsescu asta, acum două-trei zile, că pe plajă și în apă trebuie să porți mască pentru că nu se știe cum o să se descurce în apă – vă dați seama despre ce vorbim – că briza mării aduce virusul și îl inhalezi, pentru că el a citit că se ia prin aer.
Păi de ce nu și prin urechi, nu? Prin ochi nu se ia? Aerul nu intră prin ochi? Prin urechi? Nu ne intră peste tot? Doamne ferește, cei care fac nudism le intră și prin alte părți. Dacă se ia din aer, nu mai are rost să ieșim din casă deloc. Să ferecăm geamurile, ușile. Păi, ne apără o măscuță?”, a declarat Dana Budeanu la Antena 3.