Ciolacu a anunțat depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros, pe care îl acuză că „este într-o lume paralelă”.
În timpul anunțului, din buzunarul interior al sacoului președintelui PSD au ieșit la vedere mai multe bancnote.
Vezi video aici!
„Am tras o singură concluzie, domnul Oros este într-o lume paralelă față de ceea ce se întâmplă în acest domeniu Nu s-au luat măsuri, nu au fost date nici până acum despăgubirile pentru secetă, nu a fost plătita acciza, 60% din totalul de anul trecut și nu în ultimul rând, am văzut că a venit cu o inițiativă să modifice legea 17 cea privitoare la înstrăinarea terenurilor”, a declarat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD a anunțat că moțiunea simplă va fi depusă săptămâna viitoare, la Camera Deputaților.
„Am decis să depunem o moțiune simplă, săptămâna viitoare, împotriva ministrului Oros, la Camera Deputaților. Pericolul asupra securității alimentare a României în acest moment este unul real. Nu mai producem pesticide, îngrășăminte sau semințe. Nu se ia nicio măsură în această zonă, nu încercăm să promovăm produsele românești și autohtone. Nu vedem un program coerent din partea ministerului Agriculturii. Nu ne mai permitem această incapacitate a guvernului de a gestiona una dintre cele mai mari probleme”, a mai declarat Ciolacu.