Autoritățile locale susțin că este vorba despre o eroare, defunctul fiind confundat cu fratele său.
Incidentul s-a întâmplat în ianuarie, iar procesul verbal a ajuns la domiciliul familiei decedatului zilele trecute. Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) Braşov a publicat documentul în care scrie că „în seara zilei de 23 ianuarie 2021, la ora 23.20, a fost surprins pe strada Vlad Ţepeş fără a deţine asupra sa declaraţia pe propria răspundere, încălcând prevederile Legii 55/2020.”
Primăria din orașul Râșnov susține că este vorba despre o eroare, bărbatul decedat fiind confundat cu fratele său.
„În primul rând nu este vorba despre o amendă ci despre un averisment. Datele de identificare (CNP, adresa ) ale persoanei avertizate sunt cele corecte. În momentul în care agentul Poliției Locale a completat numele și prenumele persoanei în cauză s-a produs o eroare materială. Mai exact la prenume a fost trecut fratele celui oprit de agenți, care a decedat în 2019. Agentul îi cunoștea pe cei doi, care erau frați și de aceea s-a produs greșeala respectivă”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții Primăriei Râșnov.
Autoritățile au solicitat efectuarea unei anchete interne. Agentul Poliției Locale Râșnov va fi audiat în cadrul comisiei de disciplină și ar putea fi sancționat.
Bărbat din Slobozia, amendat cu 1.000 de lei după ce a tras pârțuri lângă un polițist
În 2017, un polițist local din Slobozia a reușit să-și șocheze șefii după ce l-a amendat cu 1.000 de lei pe un bărbat pe motiv ca a tras un vânt, după cum a și scris agentul, negru pe alb în procesul verbal.
În misiune se aflau un polițist local și un agent de la Rutieră pe un bulevard din Slobozia. Ei erau foarte atenți la șoferii care parcau neregulamentar și se aflau în procesul de sancționare a unui bărbat care nu a parcat regulamentar. Atunci s-a apropiat un individ care într-un gest solidaritate cu cei amendați a venit lângă polițiști și a început să tragă vânturi.
Înfuriat de gestul complet nepotrivit al bărbatului, polițistul local a scos chitanțierul și l-a sancționat cu 1.000 pentru că ar fi provocat indignarea persoanelor din jur.
„Este inadmisibil sa accepti un astfel de comportament ostentativ in total dispret fata de cei ce sunt in jurul tau. Iar o neinterventie a agentului politiei locale poate ar fi fost mai de condamnat” a de clarat Laurentiu Abaza, Directorul Poliției Locale