Începând cu 1 martie 2021, cel mai mic venit brut câștigat de un vânzător la Lidl în România va avea o medie lunară de peste 4.400 de lei brut, adică aproximativ 2.700 lei net, peste media de creștere anuală în retailul de profil, anunță Lidl.
Lidl majorează veniturile angajaților
Toate categoriile de angajați vor beneficia de o diversificare a pachetului de beneficii. Suma anunțată include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paște și de Crăciun, precum și alte tipuri de bonusuri și sporuri.
Angajații Lidl se bucură, în primii ani de colaborare, de creșteri salariale anuale garantate.
Compania crește și valoarea nominală a tichetelor de masă oferite tuturor categoriilor de angajați, la 20 de lei pe zi lucrătoare și dublează sporul pentru lucrul în zilele de weekend, pentru angajații din magazine și depozite.
Angajații beneficiază de o asigurare de viață valabilă oriunde în lume, care acoperă atât cazurile de accident, cele de îmbolnăvire, dar și servicii speciale care au acoperire și în cazul îmbolnăvirii ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2.