Primăria Galați anunță că va majora bursele elevilor de la școlile din oraș. Unele burse se vor dubla, iar altele se vor tripla, susține municipalitatea. Noile burse vor fi plătite începând din primăvară, după aprobarea lor de Consiliul Local.
Elevii gălățeni vor primi burse duble și chiar aproape triple. Primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat pe Facebook că bursa lunară de merit va crește în funcție de notele elevilor.
Mesajul primarului: “Dublăm și aproape triplăm bursele pentru elevi
163% – Se va tripla aproape valoarea bursei cuvenite elevilor cu medii de peste 9,50. Ei vor primi o bursă de excelență de 150 de lei lunar, în condițiile în care până acum primeau 57 de lei.
100% – Se dublează bursa socială și bursa de studiu, de la 50 de lei la 100 de lei lunar.
75% – Bursa de merit pentru elevii cu medii între 8,50 și 9,50 va fi de 100 lei lunar, până acum valoarea bursei fiind de 57 de lei.
16% – Bursa de performanță acordată elevilor olimpici crește de la 215 lei la 250 de lei lunar.
Propunerea va intra la vot la următoarea ședință a Consiliului Local.”