La Slobozia, factura la apă și canalizare se plătește în fiecare lună. Cu regularitatea unui ceasornic și cu perspectiva, deloc încurajatoare, a unor tarife care continuă să crească. Pentru cetățeanul obișnuit, relația cu Urbanul este una simplă: omul consumă, primește factura și plătește. Dacă nu plătește, acumulează restanțe și riscă penalități sau alte măsuri legale. Ca de altfel și Adrian Stoicescu, prietenul lui Potor, ajuns să fie executat de justiție, pe banii slobozenilor, dar nu pentru facturi de utilități neachitate ci pentru credite nerambursate.
Pentru fostul director al Urbanului, cumătrul lui Potor, mecanismul recuperării unor datorii personale pare să fi funcționat ceva mai complicat. Atât de complicat încât, cu Stoicescu manager, în ianuarie 2023, Urban SA primea de la un executor judecătoresc o adresă de poprire fix asupra… veniturilor lui Stoicescu. Și nu doar atât. Peste doi ani societatea ajungea să fie sancționată de instanță cu amenda maximă prevăzută de lege, pentru refuzul cu rea-credință de a executa poprirea. Pe românește, instanța considera că Urbanul condus de Stoicescu a refuzat cu bună știință să-i pună poprire pe veniturile lunare. Din dispoziția cui? Cine ar fi putut decide peste Stoicescu?..
Povestea nu se încheie cu această amendă. În 2025, Judecătoria Sectorului 2 București a obligat Urban SA să plătească creditorilor lui Stoicescu sumele reprezentând o treime din venitul lunar net al fostului director, în limita unei creanțe de 256.764,83 lei. Dacă hotărârea de validare rămâne definitivă în această lună și obligațiile nu sunt executate, recuperarea sumelor validate poate fi urmărită direct împotriva societății. O societate al cărei patrimoniu și ale cărei venituri provin, în bună măsură, din furnizarea apei și a serviciilor de canalizare și epurare.
Adică inclusiv din banii pe care slobozenii îi scot lunar din buzunar pentru a-și plăti facturile.
Slobozenii plătesc apa. Urban riscă să plătească datoriile personale ale cumătrului lui Potor
De la 1 august 2026, Urban SA practică un tarif final de 20,48 lei pentru un metru cub de apă, canalizare și epurare, cu TVA inclus, pentru consumatorii care beneficiază de toate cele trei servicii. Nu este un preț estimativ, ci unul comunicat public de operator. Într-o investigație publicată la 28 august 2026, Barikada.ro arăta cum tarifele pentru apă și canalizare au crescut accelerat, de la un nivel cumulat de 7,04 lei/m³, fără TVA, la 18,45 lei/m³, fără TVA, în numai câțiva ani. O creștere de peste 160%, construită prin strategii tarifare succesive, fundamentate și promovate în perioada în care la conducerea operatorului se afla Adrian Stoicescu, iar în administrația județeană și locală își exercitau atribuțiile Marian Pavel și Alexandru Potor. Același Potor care, între timp, a devenit primarul municipiului Slobozia.

În aceste condiții, perspectiva ca Urban să suporte din propriile fonduri consecințele financiare ale neexecutării unei popriri asupra salariului fostului director capătă o semnificație care depășește cu mult un litigiu civil obișnuit. Urbanul nu este o firmă oarecare, care își asumă exclusiv propriile riscuri comerciale. Este operatorul regional de apă și canalizare, cu acționariat format din autorități publice locale precum Consiliul Județean Ialomița și Consiliul Local Slobozia. Societatea își finanțează activitatea inclusiv din facturile achitate de populația localităților deservite, banii încasați din apă și canalizare intrând în patrimoniul operatorului, din care sunt acoperite cheltuielile și obligațiile societății.
În atare condiții, un eventual titlu executoriu împotriva Urban SA poate afecta resursele financiare ale companiei, indiferent din ce activitate provin veniturile sale, și tocmai aici se află adevărata anomalie: cetățeanul este obligat să își achite factura pentru serviciile primite, în timp ce societatea care încasează acești bani riscă să suporte costurile neexecutării popririi asupra veniturilor fostului director.
Poprirea a ajuns la URBAN în ianuarie 2023, dar salariul lui Stoicescu a rămas neatins
La Urban, facturile către consumatori parcurg un drum clar și rapid. Fără ocolișuri. Executarea popririi directorului a avut, în schimb, un traseu mult mai sinuos.
Astfel, pe 18 ianuarie 2023, Biroul Executorului Judecătoresc Cojocaru Bogdan Mihai emitea, în dosarul de executare nr. 505/2015, adresa de înființare a popririi asupra veniturilor lui Adrian Stoicescu. Documentul era comunicat către Urban 5 zile mai târziu, pe 23 ianuarie 2023. Din acel moment, societatea, atenție, condusă chiar de Stoicescu, avea obligația legală să indisponibilizeze și să rețină cota urmăribilă din veniturile lui… Adrian Stoicescu, strict cu respectarea scadențelor și a limitelor prevăzute de Codul de procedură civilă.
În cazul unei datorii obișnuite, limita de urmărire a salariului este, în principiu, de o treime din venitul net lunar. O procedură cât se poate de obișnuită, deci. Mai puțin obișnuită era însă situația persoanei urmărite silit, cum spuneam și mai sus. Adrian Stoicescu nu era un simplu angajat al Urban în 2023, ci ditamai directorul general, omul aflat în vârful structurii executive a societății. Cu alte cuvinte, ca în epopeile de Bărăgan, debitorul era chiar conducătorul angajatorului care trebuia să-i execute poprirea.
Potrivit informațiilor deținute de Radio Barikada, din ianuarie 2023 și până în aprilie 2026, Urban SA nu a reținut și nu a achitat creditorului niciun leu în contul acestei popriri. Timp de peste trei ani, 39 de luni mai exact, obligația instituită de executor nu s-a materializat în rețineri din veniturile lui Stoicescu. Societatea încasa bani de la consumatori, își administra cheltuielile, își plătea personalul și își desfășura activitatea, dar obligația de executare silită privind veniturile directorului a rămas neîndeplinită.
Iar faptul că poprirea îl viza chiar pe directorul general transformă această situație dintr-o simplă problemă financiar-contabilă într-una de responsabilitate managerială.
Judecătorii au constatat reaua-credință. Urban a primit amenda maximă
Nu există, deocamdată, vreun document făcut public care să demonstreze că Stoicescu a ordonat personal neexecutarea propriei sale popririi. Cu toate acestea, pe 20 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 2 București pronunța Hotărârea nr. 1438/2025, în dosarul nr. 2770/300/2023, în care creditorul EOS Credit Funding DAC solicitase validarea popririi asupra veniturilor lui Adrian Stoicescu.

Prin această procedură, instanța intervine atunci când terțul poprit, Urban în cazul nostru, nu își îndeplinește obligațiile stabilite în cadrul executării silite. Poprirea nu avea nevoie de o autorizare judecătorească ulterioară pentru a produce obligații în sarcina Urban, adresa executorului fiind deja obligatorie, în condițiile legii. Validarea a devenit însă necesară tocmai pentru faptul că, vreme de doi ani de la instituirea lor, aceste obligații nu fuseseră executate.
Revenind, explicăm deci că instanța a admis cererea și a dispus obligarea Urbanului la plata către creditor a sumelor reprezentând o treime din venitul lunar net al lui Adrian Stoicescu, începând cu 23 ianuarie 2023, până la concurența datoriei sale, de 256.764,83 lei, aplicând în plus, tot Urbanului, în temeiul articolului 790 alineatul (9) din Codul de procedură civilă, o amendă judiciară de 10.000 de lei. Adică maximumul legal, textul de lege sancționând refuzul cu rea-credință al terțului poprit de a-și îndeplini obligațiile privind poprirea.
Judecătoria a considerat, așadar, că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea acestei sancțiuni. Motivele concrete ale aprecierii sale trebuie identificate în considerentele hotărârii. Dar soluția publicată pe portalul instanțelor este suficient de clară pentru a stabili gravitatea situației.
În februarie 2025, când judecătorii pronunțau această hotărâre, Adrian Stoicescu încă se afla la conducerea societății. Un director ale cărui venituri trebuiau poprite și o societate sancționată tocmai pentru că nu își îndeplinise obligațiile privind poprirea par să nu fi avut, în continuare, nicio problemă cu aspectele contondente ale realității…
Potor l-a susținut pe Stoicescu, iar legătura dintre ei este mai mult decât politică
Adrian Stoicescu a ajuns la conducerea Urban SA în februarie 2021. La vremea respectivă, Alexandru Potor ocupa funcția de administrator public al județului Ialomița, iar Consiliul Județean se pregătea să preia poziția majoritară în acționariatul operatorului, Potor fiind ulterior însărcinat expres de către Marian Pavel, șeful CJI, să se ocupe de activitatea Urban.
Presa locală relata, încă din aprilie 2021, că Adrian Stoicescu fusese susținut pentru funcția de director de Alexandru Potor. Nu discutăm, așadar, despre o asociere inventată retrospectiv, după apariția litigiului. Susținerea politică pentru numirea lui Stoicescu era consemnată public încă de la începutul mandatului său, doi ani mai târziu fiind confirmată chiar de fostul primar Dragoș Soare.

Mai mult, legătura personală dintre cei doi a fost confirmată chiar de fostul director Urban într-o investigație realizată de ProTV. În materialul difuzat în octombrie 2025, privind un proiect prin care Urbanul condus de Stoicescu punea la cale extinderea rețelelor de apă și canalizare către o sumă de terenuri deținute de deputatul Țintă, de Potor și de asociații acestora, primarul Sloboziei a minimalizat relația personală cu directorul operatorului. Stoicescu a fost însă mult mai explicit: ”Mi-a botezat copilul.” Atât. O declarație care explică mai mult decât zece comunicate administrative despre relații exclusiv instituționale. Investigația ProTV a mai confirmat, dacă era cazul, și dezvăluirile presei locale privind existența unui împrumut de 50.000 de euro primit de Alexandru Potor de la nimeni alta decât… sora lui Adrian Stoicescu (la vremea respectivă femeia fiind un simplu cadru didactic), informația fiind recunoscută de primar în discuția cu reporterii.
Aceste fapte descriu o relație personală și financiară apropiată între persoane aflate în poziții importante în administrația serviciului de apă. Fostul director al Urban, Stoicescu, nu era o persoană străină de cercul de relații al actualului primar Potor. Era omul a cărui numire fusese susținută de Potor. Era finul lui Potor. Era directorul unui operator de utilități aflat în sfera administrației publice.
Iar astăzi societatea pe care a condus-o riscă să suporte consecințele financiare ale neexecutării popririi asupra veniturilor lui.
Cum a ajuns Stoicescu să datoreze banii pe care Urbanul e ținut să-i plătească din facturile slobozenilor
În septembrie 2017, ExclusivNews publica povestea familiei Samoilă, care susținea că ajunsese în executare silită după garantarea unui credit de aproximativ 60.000 de euro contractat în 2012 la Banca Transilvania. Relatarea cuprindea acuzații împotriva lui Adrian Stoicescu, fost partener de afaceri al lui Ionuț Samoilă, privind gestionarea banilor împrumutați și neachitarea obligațiilor bancare.
Publicația prezenta acuzații potrivit cărora Adrian Stoicescu, care avusese legături de afaceri cu familia, ba chiar le-ar fi fost naș acestora, ar fi retras banii din societate, în timp ce obligațiile bancare rămăseseră neachitate. Nu există în documentarea prezentă o hotărâre penală de condamnare care să confirme acele acuzații. Importantă pentru actuala investigație este însă continuarea judiciară a poveștii.

În martie 2026, Adrian Stoicescu a deschis la Judecătoria Sectorului 3 București dosarul nr. 8747/301/2026, având ca obiect o contestație la executare privind dosarul execuțional 505/2015 (același dosar de executare în care fusese emisă poprirea comunicată către Urban în ianuarie 2023). În cauză figurează Banca Transilvania, EOS Credit Funding DAC, Gabriela Dumitrescu și, atenție, chiar Ionuț Samoilă.
Avem, așadar, o legătură judiciară directă între executarea silită ce îl privește pe Stoicescu și litigiul în care operatorul de apă a fost sancționat. Identificarea contractului de credit care a generat exact creanța urmărită trebuie confirmată prin actele executorului.
Un conflict financiar născut cu mult înainte de instalarea lui Stoicescu la conducerea Urbana ajuns astfel să producă efecte juridice asupra companiei pe care acesta a administrat-o.
Stoicescu a fost dat afară dar obligațiile lui au rămas în patrimoniul societății
În martie 2026, după scandalul pe teme de epurare și poluare izbucnit ca urmare a dezvăluirilor din Barikada.ro, Adrian Stoicescu și-a anunțat, chipurile, demisia de la conducerea Urban, președintele Consiliului Județean recunoscând ulterior că el a fost cel care i-a cerut ”managerului defectuos” să plece.
Plecarea fostului manager nu șterge însă obligațiile de poprire care s-au născut în perioada în care acesta încasa venituri de la Urban și nici nu anulează automat sancțiunea aplicată de instanța de fond.
Adrian Stoicescu a atacat prin apel hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 din 2025, cea de validare a popririi, iar Tribunalul București a stabilit pentru 18 noiembrie 2026 pronunțarea soluției. Astfel, până la soluționarea căilor de atac, întinderea definitivă a obligațiilor societății nu este tranșată. Dacă însă hotărârea de validare rămâne definitivă (și, la drept vorbind, nu există motive pentru ca acest deznodământ să nu fie consemnat) creditorul poate urmări executarea sumelor validate împotriva Urban, în limitele stabilite de lege și de instanță.

Asta nu înseamnă că întreaga creanță de 256.764,83 lei se transformă automat într-o datorie proprie a societății, însă, în jur de 180.000 de lei, reprezentând aproximarea treimii de venituri lunare, înmulțit cu 39 de luni de mandat, sunt aproape sigur ”condamnați” să plece din conturile Urban către acoperirea datoriilor neachitate ale lui Stoicescu.
Potor conduce Slobozia. Slobozia plătește apa. Iar din banii slobozenilor Urbanul riscă să plătească pentru Stoicescu
Alexandru Potor conduce astăzi administrația municipiului Slobozia. Adrian Stoicescu nu mai conduce Urban SA. Dar relația dintre cei doi, susținerea numirii fostului director și rolul administrației publice în supravegherea operatorului constituie contextul în care trebuie judecate consecințele actualului litigiu.
În 2023, când Urban primea poprirea, Stoicescu, protejatul și cumătrul lui Potor, conducea societatea. În 2025, când instanța aplica amenda maximă pentru refuzul cu rea-credință, societatea era condusă de același Stoicescu. Protejatul și cumătrul lui Potor. În 2026, Stoicescu pleacă, dar Potor rămâne, contemplând de la distanță un Urban implicat într-un proces în care miza financiară poate afecta resursele operatorului de apă și canalizare.
Aici, practic, se închide cercul unei povești administrative care ar fi fost aproape comică, dacă nu ar exista riscul unor consecințe financiare reale. Conduși de Potor, slobozenii plătesc apa. Plătesc canalizarea. Plătesc facturile majorate, în condițiile unor strategii tarifare care promit investiții, modernizare și servicii mai bune. Urban încasează acești bani și trebuie să îi administreze responsabil. Dar aceeași societate riscă să suporte acum consecințele popririi neexecutate asupra veniturilor unui director adus la conducere cu sprijinul unui om politic devenit între timp primarul orașului…











