„Printre cauzele principale ale infracțiunilor sexuale sunt politicile publice (…) hipersexualizarea precoce a copiilor, expunerea lor sistematică la pornografie. De când sunt mici, fetițele preșcolare primesc, în loc de păpuși obișnuite, păpuși Barbie prin care în loc să experimenteze rolul de mamă, experimentează un rol contrar, apropiat prostituției. Băieții învață astfel să privească femeia ca un obiect de satisfacere a pornirilor sexuale, iar nu să întemeieze o familie”, a declarat Coleșa, în plenul Camerei Deputaților, în timpul unei dezbateri privind modificările aduse Registrului agresorilor sexuali.
Ilie-Alin Coleșa se află la al doilea mandat de deputat, ales pe listele AUR în județul Cluj.
Declarațiile sale au fost urmate de un schimb de replici în sală, deputatul PSD Adrian Câciu intervenind cu un apel la responsabilitate și exemplu personal din partea clasei politice. Acesta a amintit de un incident controversat din decembrie 2023, când liderul AUR, George Simion, i-a adresat jigniri cu tentă sexuală senatoarei Diana Șoșoacă.
„Conflictul Simion–Șoșoacă e celebru. Hai să începem prin a fi noi exemple”, a spus Câciu.
Pe 20 decembrie 2023, în timpul unui scandal, George Simion i-a spus Dianei Șoșoacă: „Te agresez sexual, scroafo!”, primind un răspuns pe măsură: „Mă agresezi, tu, sexual, mă? Pe cine agresezi tu, sexual, mă? Nu ți-e rușine, bă violentule? Fătălăii de la AUR. Fă-tă-lă-ul!, fă-tă-lă-ul!”.