Colonelul Ivan Mertvișcev, din cadrul departamentului de mobilizare al statului major al forțelor armate ruse, urma să facă o inspecție la comisariatul districtului Ramenki, pentru a verifica activitatea, în contextul mobilizării.
Potrivit unei surse citate de ziarul Kommersant, cu o săptămână înaintea controlului, colonelul Mertvișcev l-a sunat pe șeful comisariatului din Ramenki și i-a spus că vine în inspecție. Apoi i-a transmis clar că, din informațiile lui, lucrurile stau foarte prost acolo în privința încorporărilor și, chiar dacă documentele pe care le va verifica sunt în regulă, tot va găsi ceva de care să se lege. Raportul lui negativ va afecta nu doar comisariatul, ci și cariera militară a ofițerului.
Mertvișcev a trecut la următorul pas, propunându-i ofițerului să-i cumpere o mașină de spălat în valoare de cel puțin 70.000 de ruble (aproximativ 1.114 euro). Pus cu spatele la zid, ofițerul i-a zis că e de acord, dar a depus o plângere la departamentul de contrainformații al FSB.
O echipă de la serviciul federal de informații a preluat cazul, iar ofițerul a fost îndrumat cum să discute cu colonelul. Mertvișcev nu dorea orice model de mașină de spălat, așa că au existat mai multe negocieri.
În cele din urmă, când s-au înțeles și mașina de spălat a fost cumpărată, comisarul militar l-a anunțat pe Mertvișcev că raportul e gata și poate veni să-l ridice. Agenții FSB l-au reținut în timp ce primea mașina de spălat.
Colonelul este acuzat de luare de mită și șantaj. Pus în fața probelor, el și-a recunoscut vinovăția și a fost plasat în arest la domiciliu timp de două luni. FSB și anchetatorii militari verifică în prezent dacă acuzatul a mai fost implicat și în alte cazuri similare.
Sunt șanse mari ca Mertvișcev să ajungă repede în fața instanței, scrie Kommersant. El riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare și o amendă consistentă.