Deși în campania prezidențială George Simion încearcă să se prezinte drept un suveranist modern, un lider „al poporului” cu discurs curat, energie de stradă și susținere în zonele cu acoperire conservatoare din Europa și Statele Unite, ecourile masei, la nivel de efort electoral, nu fac decât să sublinieze, în spatele candidatului AUR, tot mai vizibil, silueta lui Călin Georgescu, fostul „expert ONU”, cu simpatii pro – ruse declarate și o reputație profund controversată.
Legătura dintre cei doi nu este nouă. AUR l-a promovat pe Georgescu ca posibil premier în 2021, iar acesta a fost pentru o perioadă imaginea ideologică a partidului: un „gânditor” care oferea o bază pseudo-academică retoricii populiste. Deși ulterior a fost marginalizat oficial, Georgescu a rămas un reper în mediile naționaliste care gravitează în jurul lui Simion, și a revenit brusc ca și rampă, după alegerile anulate din decembrie 2024, candidatul AUR asumându-și o adevărată luptă de stradă pentru a susține cauza pionului putinist șlefuit vreme de un deceniu, la Viena.
Simion a marșat pe oportunitatea preluării, în folos electoral, a curentului de simpatie generat artificial, prin manipulare, de către trolii Rusiei, pentru Călin Georgescu, trecând cu vederea faptul că această asociere îl va afecta în cel puțin trei moduri:
- Decredibilizare internațională: Figura lui Georgescu, amplu promovată de canalele de propagandă ale Kremlinului, precum Sputnik, este o vulnerabilitate majoră într-un context regional în care Rusia e percepută ca agresor, Simion ajungând să fie perceput ca un „cal troian” al intereselor estice.
- Înstrăinarea votului moderat: Alegătorii conservatori, dar neextremiști, sunt tot mai atenți la trecutul și la rețeaua de influență a candidaților. Un Simion legat de Georgescu nu poate convinge o clasă medie dezamăgită, dar încă ancorată în democrație occidentală.
- Incoerență ideologică: Simion încearcă acum să-și cosmetizeze imaginea, dar trecutul recent cu Georgescu contrazice această repoziționare. Orice mesaj despre „România curată” se lovește de contradicția fundamentală: cum poți reprezenta viitorul când te-ai legitimat printr-o figură a trecutului conspiraționist?
În politică, nu doar cu cine ești acum contează, ci și cu cine ai fost văzut când ai pornit la drum. Iar în cazul lui Simion, Georgescu este o companie greu de uitat. Practic, umbra lui Călin Georgescu nu mai este doar un ecou doctrinar, ci a devenit o adevărată piatră de moară electorală care îl trage pe George Simion într-o zonă de neîncredere. Georgescu e un personaj pe cât de eclectic, pe atât de evanescent. Când pare ecologist preocupat de soluri, când profet al suveranismului carpato – danubiano – pontic. Într-o țară bântuită de fantoma “vremurilor bune”, el a devenit un avatar al nostalgiei, dar nu al unei nostalgii lucide, ci al uneia viciate, în care Ceaușescu era suveran, poporul era “în genunchi dar vertical”, iar agricultura bio încă nu se contaminase cu realități fiscale.
Azi, prin legăturile sale, dovedite de serviciile secrete și sancționate de Curtea Constituțională, Georgescu îi anulează lui Simion imaginea de exponent al naționalismului românesc, transformându-l în simplu instrument, și contrapunând candidatului pro – european Nicușor Dan o construcție deloc subtilă, ce poartă amprentele unei alianțe ideologice și strategice cu ecouri din Est: o troică informală alcătuită din Vladimir Putin, Călin Georgescu și liderul AUR.
Formularea ar părea forțată, dar numai la prima vedere. Putin nu candidează, firește, dar influența Kremlinului în regiune, prin canale de propagandă, finanțări obscure și rețele de influență, este o realitate geopolitică. Călin Georgescu, cu declarații publice de admirație față de Putin și apariții elogioase în presa rusă de stat (Sputnik, RT), a fost și încă este un vector al acestor idei în România. Iar George Simion a fost cel care l-a promovat pe Georgescu ca posibil prim-ministru, legitimând astfel o parte din discursul acestuia, ajungând apoi să i se alăture fățiș și să reia promisiunea predării șefiei de guvern după primul tur al alegerilor din această lună.
Ce unește această „troică”? Trei direcții clare: antiglobalismul de vitrină, transformat în pretext pentru izolaționism și resentiment național, disprețul față de instituțiile europene și occidentale, prezent în discursurile ambilor români și cultivat strategic de propaganda rusă și mitul salvatorului providențial, o figură masculină, autoritară, „curată” și „neînfricată”, care promite ordine într-o lume „vândută străinilor”.
Ceea ce face cu adevărat periculoasă acestă „troică” este tocmai capacitatea sa de a seduce, cu promisiuni goale și idealuri false, un public frustrat, dezamăgit de clasa politică. Deja avatar perfect al unui nou tip de impostură publică, una care se hrănește din criza de încredere, din nevoia de mituri și din ignorarea voită a adevărului, troica Putin – Georgescu – Simion este o construcție oficială, care funcționează pe bază de simboluri, reflexe și narațiuni comune. Și dacă electoratul nu va fi atent, acest eșafodaj pseudo-patriotic ar putea deschide ușa unor influențe externe ce nu au nimic de-a face cu interesul național.
România nu își poate permite un președinte care joacă într-un scenariu scris la Moscova și regizat de umbrele trecutului.
