Trei bărbați din Ialomița au fost trimiși în judecată pentru viol, după ce i-ar fi dat alcool unei fete de 17 ani, iar apoi au profitat de ea. Citește mai mult
Poliția britanică a anunțat joi că redeschide o anchetă care îl vizează pe influencerul masculinist Andrew Tate, acuzat de mai multe femei de viol și agresiuni sexuale în perioada 2014–2015, relatează AFP. Citește mai mult
Primarul comunei bistrițene Livezile, Traian Simionca, a fost reținut pentru 24 de ore, la trei săptămâni după apariția în spațiul public a unor imagini în care acesta apărea în ipostaze intime cu o angajată, în biroul său din primărie. Edilul este acum cercetat pentru viol, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud, conform infobistrița.rp. Citește mai mult
Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut de anchetatorii din Ialomița pentru viol săvârşit asupra unui minor, violenţă în familie și alte infracțiuni, victima fiind concubina sa în vârstă de 15 ani. Citește mai mult
Kristof Lajos, cunoscut drept „profesorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat că a fi violat un băiat de 14 ani. Sentința a fost pronunțată luni, 7 iulie, de instanță, dar nu este definitivă. Citește mai mult
Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încercat să violeze o femeie de 55 de ani. Fapta a avut loc pe o stradă din Craiova, când bărbatul a atacat-o pe femeie şi a încercat să o dezbrace de pantaloni. Citește mai mult
Claudia Postelnicescu, fostă avocată din dosarul în care o adolescentă a acuzat că a fost violată de trei bărbaţi în timp ce participa la o şcoală de vară a AUR, s-a arătat revoltată de atitudinea lui George Simion. Citește mai mult
Celebrul actor Jean-Claude Van Damme, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de acțiune ale anilor ’90, este menționat într-un dosar penal de mare gravitate, investigat de DIICOT Iași. Citește mai mult
Kristof Lajos, „profesorul” de genii, a fost trimis în judecată de către Parchetul general pentru viol săvârșit asupra unui minor, a anunțat joi, 16 ianuarie, avocatul Adrian Cuculis. Citește mai mult
După ce a fost arestat pentru agresiune sexuală a unor minori, un alt copil și-a făcut curaj și a mărturisit că a fost abuzat de cântărețul de muzică populară Aurică Totolici. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați ar urma să extindă acțiunea penală. Citește mai mult
Profesorul în vârstă de 51 de ani de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală, reținut pentru acte de viol și agresiuni asupra minorilor a fost plasat joi seară sub control judiciar. Citește mai mult
Plângeri anterioare ale părinţilor copilului de 14 ani violat de Lajos Kristof, „antrenorul de genii”, au fost clasate deoarece „nu au fost identificate acţiuni concrete ale bărbatului în cauză faţă de minor, astfel încât să rezulte dincolo de orice dubiu existenţa elementelor materiale ale vreunei infracţiuni”, a transmis Poliţia Capitalei pentru Agerpres. Citește mai mult
Kristof Lajos, care a fost săltat de polițiști sâmbătă, după ce a fost surprins în timp ce agresa sexual un băiat de 14 ani, a fost filat înainte timp de două săptămâni, a povestit mama copilului. Citește mai mult
Aurică Totolici, un interpret de muzică populară din Galați, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos, a fost arestat preventiv, la începutul acestei săptămâni, pentru molestarea sexuală a unor băieți, pe care-i învăţa să cânte şi le preda cursuri de canto Citește mai mult
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele său real Corneliu Onilă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul unde era profesor. Citește mai mult
Patru britanice care pretind că sunt victime ale violurilor și agresiunilor sexuale și fizice grave din partea lui Andrew Tate l-au dat în judecată pe influencer la Înalta Curte din Londra. Tate a fost deja citat la domiciliul său din România. Citește mai mult
Un polițist din Ploiești este acuzat de viol, după ce o femeie susține că a fost abuzată sexual de acesta, iar că superiorii săi l-ar fi acoperit. Conducerea IPJ Prahova a declanțat o anchetă internă. Citește mai mult
Caz revoltător într-un sat din Vaslui: o tânără de 20 de ani cu deficiențe psihice a fost violată de propriul tată, însă mama ia apărarea agresorului: „Ea e vinovată. El nu are nicio vină, o fi crezut că sunt eu în casă” Citește mai mult
Poliţiştii din Mureş au prins în flagrant un bărbat în timp ce acesta îşi viola fiica în vârstă de 16 ani. Individul a fost reţinut, iar duminică seară va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, transmite News.ro Citește mai mult