Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, filiala din Timișoara, a pus sub acuzare nouă persoane și două societăți pentru fraudă în domeniul subvențiilor, fals și luare de mită. Citește mai mult
O actriţă care juca pe scena Teatrului German din Timişoara, duminică seară, a fost rănită, după ce un decor din lemn a căzut peste ea, femeia fiind transportată la spital. Decorul era susţinut de doi bărbaţi, şi ei fiind accidentaţi, dar care nu au fost transportaţi la spital. Poliţiştii au deschis dosar penal, transmite News.ro. Citește mai mult
La cererea Președinției, Centrul Anticorupție din Republica Moldova urmează să decidă dacă Maia Sandu poate intra în posesia a 30.000 de euro, bani care reprezintă premiul pe care aceasta l-a primit la Timișoara. Citește mai mult
Îi vedem pe stradă în fiecare zi, mai tineri sau mai în vârstă, solicitând bani pentru diverse cauze umanitare. Atenţie, mulţi dintre aceştia bagă banii în propriile buzunare, lucru confirmat de un control al Poliţiei Locale. Citește mai mult
Ies la iveală noi detalii în cazul dublei crime de la Timișoara. După ce a fost căutat timp de două zile, principalul suspect a fost prins. Bărbatul și-a recunoscut fapta și a explicat de ce a ales să îi ucidă pe cei doi bătrâni.
Citește mai mult
Bărbatul care a omorât un cuplu și l-a rănit pe nepotul victimelor după ce l-a surprins în locuința lor din centrul Timișoarei a fost filmat de camerele de supraveghere. Citește mai mult
Subofițerul MApN din Timișoara care amenință că se sinucide stă de o zi pe pervazul unei ferestre de la etajul șapte. Bărbatul amenință că fie va sări, fie se va tăia cu un cuțit pe care-l are asupra sa. Citește mai mult
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, şi-a făcut publică ultima declaraţie de avere. Potrivit adevarul.ro, din document reiese că soţia sa, cu care s-a căsătorit legal în 2021, a avut în 2021 un venit mediu lunar de 11.000 de dolari. Citește mai mult
Lovitură spectaculoasă a unui tânăr de 19 ani din județul Arad. Acesta a sustras dintr-un mall din orașul Timișoara un bancomat de criptomonede. Prejudiciul care include suma aflată în aparat și valoarea bancomatului se ridică la 286.000 de lei, aproximativ 57.000 de euro. Citește mai mult
Adrian Herlaș, un cunoscut interlop din Timișoara, a bătut un polițist de la Secția 4 de poliție din oraș, în parcarea subterană a unui mall. Totul sub privirile indiferente ale altor patru polițiști, care s-au dat într-o parte, în loc să acționeze. Citește mai mult
Imagini revoltătoare au fost surprinse în noaptea de Crăciun, în Timișoara. Trei copii au fost filmați în timp ce băteau cu bâtele un om al străzii care dormea între tarabele comercianților. Citește mai mult
Managerul Spitalului CFR din Timişoara a sesizat Poliţia, miercuri, după ce a aflat că în centrul de vaccinare din unitatea pe care o conduce ar exista cazuri de imunizări fictive. Citește mai mult
Unul dintre cei mai bogați bărbați din România, timișoreanul Adrian Petru Luca, își acuză fosta amantă că a vrut să-l otrăvească. Femeia, o fostă miss, este cercetată pentru tentativă de omor calificat, după ce în sângele bărbatului a fost găsită o cantitate de mercur. Citește mai mult
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a cerut control de fond la CJAS Timiș pentru a verifica toate concediile medicale ale angajaților din primărie, din acest an. Și asta deoarece numărul concediilor medicale ale funcționarilor a crescut cu 50% într-un singur an. Citește mai mult
Un tânăr în vârstă de 34 de ani se zbate între viață și moarte la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2 și a refuzat oxigenul de teamă că îi va afecta alveolele pulmonare. Bărbatul este nevaccinat și le-a spus medicilor că nu s-a imunizat de frică. Citește mai mult
Caz bizar la Timișoara, unde hoții profesioniști care au furat la comandă un bolid Porsche de aproape 100.000 de euro au abandonat mașina câteva ore mai târziu, într-o parcare din oraș. Citește mai mult
Scene ireale în Timișoara! Șoferul unei mașini de lux a fost surprins în timp ce scotea gunoaie cu roaba din autoturism și le arunca pe spațiul verde de pe marginea străzii. Citește mai mult
Un tânăr de 22 de ani, student, a fost reţinut de poliţiştii din Timişoara, după ce a recunoscut că i-a dat foc unei vecine. Femeia a murit la spital, având arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, Citește mai mult
Trei escroci din Timișoara, deghizați în polițiști, simulau percheziții și furau bani victimelor din județul Mehedinți. Timișorenii avea insigne falsificate și cătușe. Citește mai mult
Elisa Covaci, nou consultant artistic al Teatrului German din Timișoara, este ținta unui val de ironii pe internet, după ce a fost protagonista unui episod cel puțin hilar având în vedere calitatea sa profesională, raportată la instituția unde activează: preocupată de jobul său plin de responsabilități, Covaci a făcut risipă de energie să afle adresa... Citește mai mult