Guvernul a mobilizat Forțele Navale pentru menținerea în funcțiune a reactorului 2 al Centralei Cernavodă, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. Primul reactor a fost deja oprit în urmă cu câteva zile.
Sâmbătă, specialiștii militari au făcut măsurători pe Dunăre și au decis să fie detonată stânca Pârjoaia, care se află pe cursul Dunării, în apropiere de centrala de la Cernavodă.
După operațiunea din weekend, stânca a fost distrusă luni cu 100 de kilograme de explozibil. Aflat la fața locului, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că operațiunea este un succes logistic absolut necesar navigației și dragării, potrivit Digi24.





„Urmează în zilele următoare, în orele următoare, cele două barje care au fost aduse aici să fie încărcate cu cât mai mult se poate din ce s-a dislocat. E o macara de mare tonaj care va extrage bucata de stâncă dislocată, ce se poate din ea, va elibera suplimentar”, a declarat Miruță.
Ministrul a mai spus că luni seară sunt șanse să sosească a treia barjă încărcată, iar marți seară ultima, pentru ca scufundarea lor controlată să aibă loc miercuri dimineață, dacă specialiștii de la Apele Române vor decide acest lucru.
Ministrul interimar a subliniat că o singură zi de funcționare suplimentară a centralei acoperă costurile intervenției, evitând oprirea totală prognozată pentru joi.
Mobilizarea are loc în contextul scăderii debitului Dunării la 1.400 mc/s, aproape de minimul istoric din 1985. Din cauza secetei, guvernul a declarat stare de alertă pentru luna august, alocând 7 milioane de lei pentru lucrări de urgență.








