În timpul ceremoniilor religioase, unii parlamentari au stat în genunchi.
De asemenea, la această slujbă s-a cântat și ”veșnica pomenire”.
Ulterior, Diana Șoșoacă a explicat faptul că ”au murit foarte mulți oameni pentru a se ridica această Casă a Poporului”.
”Nu poți să vorbești despre prezent dacă nu te raportezi la trecut, dacă nu mulțumești trecutului și dacă nu le mulțumești celor fără de care nu fi existat și n-ar fi fost posibil nimic. Iar în Casa Poporului, această casă care s-a făcut, pentru mine este cea mai frumoasă clădire pe care eu am văzut-o în viața mea și credeți-mă că am făcut aproape turul lumii, n-am văzut o altă clădire administrativă mai frumoasă ca aceasta.
Este și o mândrie națională, pentru că tot ceea ce este aici este românesc, de la materiale până la producție și gândire. Și mi se pare corect. Aici unde a fost cartierul Uranus, unde a fost demolată o biserică, unde a fost și un cimitir, unde au murit foarte mulți oameni pentru a se ridica această Casă a Poporului, cum să nu vorbești despre istorie și despre toți cei care au murit pentru ca noi toți să trăim?” – a spus Diana Șoșoacă.