Într-o interviu pentru RFI România, Mureșan a declarat – potrivit biroului de presă al PNL – că primele sale discuții politice vor fi cu grupurile parlamentare ale PNL, USR și UDMR, apoi cu grupul minorităților naționale, iar după aceea cu PSD.
Cu AUR, în schimb, Mureșan spune că nu va merge să ceară sprijinul.
Programul de guvernare, prezentat mai întâi PNL, USR și UDMR
Astfel, discuțiile sale încep cu cele trei grupuri parlamentare. Mureșan spune că este normal ca ei să afle primii ce conține acest program.
„Este firesc să fie primii care află de la mine cu ce program de guvernare ne prezentăm în Parlament”, a declarat premierul desemnat.
După aceste întâlniri, urmează grupul minorităților naționale. Premierul desemnat a spus că „m-aș bucura să avem cât de curând o discuție cu grupul minorităților naționale”.
PSD, „momentul adevărului”: ”Toată lumea știe că eu nu sunt pesedist”
Pentru PSD, Mureșan spune că va avea de trecut ”un test”. Potrivit liberalului, după discuția cu minoritățile naționale „urmează momentul adevărului pentru PSD”. Atunci se va vedea dacă social-democrații vor cu adevărat să sprijine un guvern pro-european sau dacă își consolidează parteneriatul cu AUR.
Premierul desemnat a spus că este dispus să discute cu social-democrații, ciar dacă el nu este ”un pesedist”.
„Toată lumea știe că eu nu sunt pesedist, dar voi fi deschis dialogului și tot ce ține de mine pentru a înlesni formarea unui guvern și trecerea acestui guvern, voi face”, a afirmat Mureșan.
El a adăugat că, „la un dialog cu Partidul Social Democrat, cred că este firesc să fim deschiși, dar trebuie să înțelegem dacă dinspre ei există o disponibilitate reală la dialog sau dacă sunt în căutarea unor pretexte pentru a vota împotriva acestui guvern”.
Reformele lui Bolojan și ce spune despre PSD
Jurnalistul i-a atras atenția că, dacă spune că va continua politicile reformiste ale lui Ilie Bolojan, PSD nu îl va vota, pentru că premierul desemnat le spune social-democraților ceea ce ei nu vor să audă, respectiv … continuarea reformelor lui Ilie Bolojan.
Mureșan a răspuns că în programul său vor fi și lucruri pe care PSD a susținut public că le vrea.
„Păi unele dintre lucrurile pe care eu le voi include în programul de guvernare sunt lucruri pe care și ei pretind că le doresc”, a declarat premierul desemnat.
Rugat să dea un exemplu, Mureșan a spus: „Nu i-am văzut opunându-se unui stat modern, eficient, care să servească cetățeanul.”
Tot el a vorbit despre o neconcordanță în comportamentul PSD: „Doar că până acum a existat o discrepanță între ceea ce Partidul Social-Democrat spunea și ceea ce făcea.”
Siegfried Mureșan nu va negocia cu AUR și nu vor exista discuții ”neoficiale” cu ei
În privința AUR, premierul desemnat a spus că nu va negocia cu acești parlamentari, însă a precizat faptul că nu poate controla ce fac membrii AUR. „Evident, nu am cum să controlez parlamentarii”, a spus el.
Mureșan a promis însă că Guvernul României nu își va schimba direcția ”pro-europeană”.
„Ce pot promite este că nu ne vom abate de la caracterul responsabil, reformator, pro-european, real al acestui guvern, ca urmare a solicitărilor unor partide, eventual”, a declarat el.
Întrebat dacă vor exista discuții neoficiale cu AUR, „tatonări” prin Parlament sau întâlniri pe coridoare. Mureșan a spus că toate discuțiile sale sunt oficiale: „Toate discuțiile pe care le port eu ca prim-ministru desemnat sunt discuții oficiale”, a afirmat el.
Premierul desemnat a spus că nu va merge la sediul AUR și că nu va cere sprijinul acestui partid. „Nu mă veți vedea mergând la sediul, nu mă veți vedea solicitând, solicitând sprijinul”, a spus Mureșan.
„Nu știu cum vor vota”, a mai spus el, adăugând: „Din mesajele publice pe care le-au dat până acum nu au arătat intenția de a sprijini acest guvern.”
Mureșan a revenit apoi la PSD: „Repet, testul adevărului îl va da Partidul Social Democrat.”, adăugând faptul că: „De asta va depinde, de fapt, alegerea Guvernului.”
De ce nu vrea Mureșan să discute cu AUR
Premierul desemnat a explicat și de ce nu dorește să discute cu AUR. Primul motiv este legat de valorile europene. „Păi în primul rând, nu este un partid atașat valorilor europene”, a spus premierul desemnat.
El a criticat și comportamentul politic al partidului din ultima perioadă.
„Nu a fost un partid care în ultima perioadă să dovedească un comportament politic responsabil, menit să rezolve cu adevărat problemele României”, a declarat Mureșan.
Premierul desemnat a vorbit apoi despre partidele populiste în general. El a spus că ele mizează pe nemulțumirea oamenilor și că același lucru se vede în toată Uniunea Europeană.
„Cu cât oamenilor le merge mai rău, cu atât ei au mai multă sevă pentru acțiunea lor anti sistemică, pentru acțiunea lor populistă”, a spus el.
Mureșan a spus că, spre deosebire de acestea, guvernul lui vrea să rezolve problemele oamenilor.
„Noi vrem să rezolvăm problemele oamenilor și până acum nu am văzut soluții realiste”, a declarat el, adăugând: „Am văzut populism, am văzut lucruri care sunau bine, dar care nu rezolvau problemele oamenilor și nu ar fi funcționat în realitate.”
Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile să obțină voturile parlamentarilor
Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a obține un vot de încredere în Parlament, începând de luni, 21 septembrie, după ce președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul prin care liberalul este desemnat ”pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern”.
Pentru ca Guvernul să fie învestit, este necesar votul majorității parlamentarilor, respectiv minimum 233 de voturi, în actuala configurație a Parlamentului. Obținerea acestui număr de voturi reprezintă una dintre principalele provocări pentru premierul desemnat.
Pe hârtie, Siegfried Mureșan pornește cu 186 de voturi: 80 de la PNL, 58 de la USR, 31 de la UDMR și 17 de la minoritățile naționale. Pentru ca Guvernul să treacă de Parlament are însă nevoie de cel puțin 233 de voturi. Asta înseamnă că îi lipsesc 47.
Premierul desemnat trebuie să găsească aceste voturi în afara partidelor care îl susțin deja, fie printr-un acord cu alte grupuri parlamentare, fie prin voturi individuale. Fără acestea, cabinetul Mureșan nu poate fi învestit.







