Compania Alison Hayes, cel mai mare producător de textile din România după cifra de afaceri din 2015, a decis închiderea fabricii din Urziceni unde lucrează în prezent circa 350 de croitorese şi cusătorese. Creşterea salariului minim, infrastructura proastă şi efectele Brexitului sunt principalii factori care au determinat închiderea fabricii de la Urziceni, relatează Ziarul Financiar
Majorarea costurilor de producţie prin creşterea salariului minim precum şi deprecierea lirei sterline ca urmare a Brexitului au determinat închiderea fabricii, spun acţionarii companiei. Alison Hayes, o companie cu un total de aproape 1.400 de salariaţi în două fabrici şi un birou de design, lucrează doar cu clienţi din Marea Britanie. “Nu suntem împotriva creşterii salariului minim din Romania, ba chiar credem că este prea mic dacă ne uităm la Europa. Totuşi, dacă luăm în calcul majorările acestuia, taxele prea mari şi lipsa de infrastructură, atunci realizăm că avem un cost de producţie prea mare în Romania”, spune Nicolas Georghiades (45 de ani), directorul operaţional al Alison Hayes şi unul dintre acţionari.
Nicolas Georghiades spune că la Urziceni croitorii şi cusătorii primeau 1.800 – 2.000 de lei brut (1.300 – 1.435 de lei net). Aici erau realizate cele mai scumpe şi complicate produse.
De regulă în industria textilă salariile plătite sunt de multe ori apropiate de salariul minim. Pe piaţa locală salariul minim brut a ajuns începand cu acest an la 1.450 de lei (1.065 de lei net) după o nouă majorare. Salariul minim pe economie a fost majorat de opt ori în ultimii doisprezece ani.