Să începem cu vestea bună: în acest weekend am aflat, după evaluarea agenției de rating S&P, că România își păstrează calificativul actual, de țară recomandată investițiilor – chiar dacă pe ultima treaptă. Standard&Poor’s este una din cele trei agenții mari de rating din lume, care oferă astfel de calificative țărilor, orașelor, inclusiv companiilor.
Dar de ce ne interesează aceste calificative pe noi toți, chiar dacă nu investim noi personal? Pentru că ele influențează ce se întâmplă cu banii noștri în viitor, cu joburile noastre și, în general, cum merge economia în țară.
Ștefana Todică: „Ce înseamnă ratingul: pe scurt, evaluarea capacității unei țări de a-și plăti datoriile la timp.De exemplu, haideți să ne gândim că împrumutăm pe cineva. Bineînțeles că vrem să știm ce venituri are, ce cheltuieli și ce alte datorii mai are persoana respectivă – dacă avem garanții că vom primi banii înapoi. Așa se uită și investitorii la o țară. Sunt ca niște note – aceasta este scara S&P, dar și celelalte două agenții au o scară similară. Avem de la AAA la BBB – recomandate investițiilor, și apoi de la BB în jos nerecomandate investițiilor”.
Noi suntem chiar la limită – BBB cu minus. România are și perspectivă negativă – înseamnă direcția posibilă și este și un avertisment că există riscul unei retrogradări. Iar cât riscul este considerat mai mare, cu atât cei care ne împrumută pot cere dobânzi mai mari, tendință pe care o vedem deja astăzi în piață.
Dar haideți să vedem și ce ar însemna o retrogradare, ce ar însemna să ajungem în junk, pe lângă dobânzi și mai mari decât cele pe care le plătim astăzi. A răspuns la această întrebare Adrian Codirlașu, președinte CFA România.
Adrian Codirlașu, președinte CFA România: „Vor fi anumiți investitori instituționali care vor ieși, indiferent cât de bun era randamentul în țara respectivă. De ce? Pentru că nu le mai permite legea. De exemplu, în legea fondurilor de pensii, avem mențiunea că ele nu au voie să investească nimic în ”junk”, cu o singură excepție: ce emite Guvernul român. Deci companii de asigurări, fonduri de pensii, alți investitori instituționali vor pleca. Acesta este marele risc. Automat, asta înseamnă niște ieșiri de capital din România, investiții străine mai puține și mai multă prudență la companiile românești. Tot mai puține investiții, asta înseamnă șomaj mai mare, creștere mai lentă sau chiar scădere a salariilor și recesiune”.
În plus, bani mai mulți plătiți pe dobânzi mai mari înseamnă și mai puțini bani pentru școli, spitale sau drumuri. Noi am trecut prin asta, să nu uităm că am mai fost în junk. S&P ne-a retrogradat în 2008, iar revenirea nu a fost deloc ușoară. A durat cinic ani până să urcăm din nou printre țările recomandate investițiilor. În cazul Greciei, revenirea a durat mai bine de zece ani.
E o veste cu adevărat bună că ne păstrăm calificativul – dar agenția de rating arată și riscuri majore. E adevărat că România a făcut progrese, a reușit să reducă deficitul bugetar, adică diferența între cheltuieli și venituri, dar avertizează că instabilitatea politică poate împiedica reducerea deficitului în anii următori și investitorii își pot pierde încrederea.
Celelalte două mari agenții, Moody’s și Fitch, ne plasează tot pe ultima treaptă recomandată investițiilor. Pentru a proteja acest rating, România trebuie să arate că își poate ține cheltuielile sub control și că are un plan credibil pentru finanțele țării.
