„Dintr-un articol al lui Gabriel Andreescu aflu că SIE și SRI nu au trimis date despre Călin Georgescu la CNSAS, pentru ca această instituție să poată verifica dacă ipochimenul a colaborat sau nu cu Securitatea, dacă a fost angajat sau nu al odioasei poliții politice ceaușiste”, a scris Cristian Preda, joi, într-o postare pe Facebook.
„Același tratament trebuie aplicat tuturor celor care vor candida în mai la prezidențiale”
Fostul decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București consideră că ar trebui să se facă lumină în privința Securității nu doar în cazul lui Georgescu, ci și în ceea ce-i privește pe ceilalți aspiranți la fotoliul de la Cotroceni:
„În virtutea dreptului la informare, cred că suntem îndreptățiți să-i cerem președintelui Iohannis să oblige SRI și SIE să desecretizeze orice informație referitoare la Georgescu. Iar ca să nu existe discriminare, același tratament trebuie aplicat tuturor celor care vor candida în mai la prezidențiale”.
„Dacă s-au putut desecretiza documentele despre TikTok și firmele plătite de PNL să adune voturi pentru Ciucă – pardon, pentru Georgescu! -, nu văd de ce nu s-ar face lumină în privința Securității”, a încheiat Cristian Preda.