Exceptând perioada în care Iliescu era mai adulat ca Fuego și 90% din populime îl vota cu ochii mai închiși decât mintea, la toate alegerile care au urmat întrebarea cea mai frecvent auzita a fost ”eu cu cine votez, că toți sunt la fel?”.
Poimâine, pe 10 noiembrie, oferta de prezidențiabili este atât de vastă încât nici morții din Teleorman nu pot strâmba din nas pe motiv că nu găsesc marfă care să le satisfacă pretențiile. Au și actori ce i-au delectat niște decenii cu rolurile lor de băieți buni și modești, și unchi de victime care se jură că bagă la temniță tot răul infracțional din lume, și șmecheri care s-au umplut de bani pe spinarea fraierilor ce au crezut că sunt ajutați să devină afaceriști de succes, și nebuni get-beget, dar sunt și candidași serioși, demni de luat în seamă.
Pe Iohannis l-am probat, știm ce-i poate pielea, nu ne-a facut de râs, oricât ar lătra potăile care se credeau nemuritoare la butoanele puterii. Pe lângă neamț, pe un loc surprinzător de modest în sondaje, este carismaticul Theodor Paleologu, singurul care a spus ceva nou, interesant și original, în această campanie.
Știm, pentru marea majoritate a electoratului care, în afară de cuvinte precum salarii mari si pensii babane, nu înțelege nimic dintr-o exprimare aleasă, să vezi profesorul de filozofie o alternativă potrivită pentru realitatea secolului XXI este destul de dificil. Dar cum își explică alegătorii cu școală poziția inferioară a domnului Paleologu față de cea a Veoricăi Dăncila în topul prezidențiabililor? Ce nu le convine la acest personaj extrem de plăcut, erudit, inteligent, cu experiență în domeniul politicii și, atenție, fără nici cea mai mică pată în cazier?
Oare când ne vom clarifica ce vrem în fruntea țării? Ne dorim un om onest, neinteresat câtuși de puțin de matrapazlacuri cu statul, pregătit pentru vremurile sofisticate pe care le trăim sau, mai degrabă, ne excită numai candidații cu trecutul plin de bube și care nu pot lega două vorbe când vine vorba despre viitor?
