Parchetul European a pus sechestru pe bunuri în valoare de 2,4 milioane de euro ale unui suspect din Bucureşti, implicat într-un dosar referitor la importuri frauduloase de combustibil în Italia. Citește mai mult
Primul termen de judecată pe fond în dosarul în care o tânără a fost trimisă în judecată pentru omor după ce şi-a ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia, are loc, marţi, la Tribunalul Constanţa. Citește mai mult
Angajatul unei firme din Bacău riscă o amendă usturătoare sau chiar închisoarea, pentru că ... a asfaltat câteva gropi, pe o stradă din oraş. Citește mai mult
ISIS a amenințat că îl va "masacra" pe Vladimir Putin și a declarat că torturarea teroriștilor atentatului de la Moscova "ne-a sporit pofta de sânge", în timp ce Kremlinul a promis că îi va "ucide pe toți cei implicați". Citește mai mult
Potor, administratorul public al județului Ialomița, este naș, fost coleg de liceu și chiar partener în afaceri private cu Adrian Stoicescu, managerul operatorului regional de apă și canal, personaj pe care tot el, Alexandru Potor, l-a propulsat în funcția de manager al societății Consiliului Județean Ialomița. Citește mai mult
Un avocat din Baroul Ialomiţa şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în două dosare care vizează promisiuni făcute unui inculpat pentru tentativă de omor de intervenţie la magistraţi pentru ca acesta să fie cercetat în libertate şi ulterior condamnat cu suspendare. Ei ar fi pretins de la acesta zeci de mii de euro în acest scop. Citește mai mult
Marea Britanie l-a avertizat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să nu folosească atacul terorist din Moscova ca scuză pentru escaladarea războiului împotriva Ucrainei. Citește mai mult
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat, duminică, că alianța dintre PNL şi PSD, că este "o căsătorie de convenienţă", făcută ca urmare războiului din Ucraina, care este foarte aproape de graniţa României. Citește mai mult
Problema tezaurului național al României, confiscat de Rusia, a devenit o sarcină a Comisiei Europene, care va putea să negocieze cu Moscova repatrierea acestuia, atunci când "va veni momentul prielnic" pentru discuții. Citește mai mult
Ce nu face statul român pentru dragii lui de contribuabili. Face orice, dar până la a-i scuti de taxe, deși Boloș a lăsat de la el acum și ne lasă fără amenzi la e-Factura, un sistem din care oricum nimeni nu înțelege nimic, până la 1 iunie. Citește mai mult
Deși băltește de o vreme la borna nefericită de aproape 1000 de kilometri de autostradă, România pare că face tot posibilul să intre în rândul țărilor civilizate (și) din acest punct de vedere. Citește mai mult
În urmă cu câteva zile, Robert Negoiță se lua de piept cu poliția locală pe calea Dudești, pentru că nu era lăsat să lucreze la șantierul de lărgire a infrastructurii. A urmat o șaradă fără seamăn, cu Negoiță care s-a dus cu o falcă în cer și una în pământ la Parchetul General să depună plângere penală pe numele lui Nicușor Dan. Citește mai mult
Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru afirmaţiile la adresa femeii care a născut pe trotuarulnSpitalului Municipal la data de 31 iulie 2023. Citește mai mult
Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost implicat joi seara într-un accident rutier. El este la al șaselea dosar penal pentru conducere fără permis Citește mai mult
În timp ce AUR ar obţine 12 mandate la alegerile din 9 iunie, potrivit ultimelor previziuni ale Europe Elect pentru Euractiv, PSD și PNL ar obține doar 9 respectiv 8 mandate de europarlamentar. Citește mai mult
Laura Codruţa Kovesi a solicitat majorarea substanţială a bugetului Parchetului UE. Instituţiile europene nu cred însă în cifrele prezentate de procurorul-șef și ezită să-i satisfacă cererea. Citește mai mult
Ambulanțele din București-Ilfov parcurg într-un an de 16 ori distanţa de la Pământ la Lună: „Au o durată de folosire între 7 și 17 ani“. Citește mai mult
Electricitatea de la centralele nucleare este esențială pentru reducerea emisiilor de CO₂, spun politicienii lumii, în plină eră a activismului climatic. Citește mai mult
Guvernul a aprobat suplimentarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare cu suma de 100 milioane lei, la solicitarea Patriarhiei Române, pentru respectarea graficului lucrărilor. Citește mai mult