Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate. Citește mai mult
MApN a infirmat speculațiile cu privire la apariția pe cerul României a unui OZN, după ce un fost oficial al Pentagonului a prezentat la un eveniment din SUA imaginea unei așa-zise ”nave-mamă extraterestre”, suprinsă chipurile deasupra Bucureștiului. Citește mai mult
Re-liberalizarea pieţei de energie ar putea să aducă românilor cu un consum de energie mai mare de 300 de kilowatt-oră (kWh) o reducere a facturilor de 20-30% sau chiar 40%, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Citește mai mult
Anchetatorii anunţă, miercuri, că, în urma Operaţiunii ”Şcoala” – percheziţii în judeţele Iaşi şi Vaslui la persoane care ar vinde droguri printre elevi – au fost reţinute 29 de persoane, ulterior 28 fiind arestate preventiv. Citește mai mult
Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov, a anunțat preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov, a anunțat preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu. Citește mai mult
Meteorologii anunță ninsori și viscol la munte și strat consistent de zăpadă în următoarele zile, în zonele montane. Iar mai multe regiuni vor fi miercuri sub Cod galben de vânt puternic. Și în București ar putea veni ninsorile în weekend. Citește mai mult
Un sejur de patru nopți în perioada 30 decembrie 2024-3 ianuarie 2025 costă în Poiana Brașov chiar și de două-trei ori mai mult comparativ cu unul la hoteluri de trei și patru stele la New York sau Londra, în zone foarte bune. Citește mai mult
Un scandal uriaș a pornit între Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a afaceristului decedat Silviu Prigoană și Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal la emisiunea „România te vede”, de la România TV. Citește mai mult
Unul dintre candidații PSD pentru un nou mandat de parlamentar în Vaslui s-a afișat în campania electorală dusă printre cei mai săraci oameni din România cu o haină produsă de o firmă de lux, al cărui preț poate depăși și 10.000 de lei. Citește mai mult
O tânără de 18 ani a fost filmată, pe jumătate dezbrăcată, la un concert susţinut de manelistul Dani Mocanu într-un club din Alba Iulia. Citește mai mult
Cu șase zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, este din nou scandal pe scena politică. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președinta USR, Elena Lasconi, și Mircea Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu. Citește mai mult
Guvernul a împrumutat 215 miliarde de lei în primele zece luni din acest an și a depășit deja suma împrumutată pentru tot anul 2023.
Necesarul de împrumut pentru anul 2024 este anunțat la 235 miliarde lei, iar până la mijlocul lunii noiembrie împrumuturile au ajuns la circa 93% din totalul acestei sume. Citește mai mult
Președintele PNL Nicolae Ciucă a cerut electoratului de dreapta să nu-și irosească voturile în primul tur al alegerilor prezidențiale cu candidați „fără șanse” astfel încât să nu se ajungă la o finală prezidențială între Marcel Ciolacu și George Simion. Citește mai mult
„România de poveste“ este titlul emisiunii în care România TV a rulat mai multe burtiere legate de moartea lui Silviu Prigoană. Printre alţii, în studio s-au aflat Dan Diaconescu şi Adriana Bahmuţeanu, scrie Pagina de Media. Citește mai mult
Andreea Cuciuc, fiica unui cunoscut cântăreț de muzică populară din Moldova, Igor Cuciuc, a murit la 17 ani din cauza unui stop cardiac. Tragedia a survenit la scurtă vreme după încheierea balului de absolvire a liceului, tânăra fiind alături de colegi în momentul în care i s-a făcut rău pe stradă. Citește mai mult
Decizia Washingtonului de a permite Kievului să lovească adânc în Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune escaladează conflictul din Ucraina. Ar putea duce la al Treilea Război Mondial, avertizează parlamentarii ruși. Citește mai mult
Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, şi-a ucis iubita, o fată de numai 16 ani, apoi a dat foc locuinţei pentru a încerca să ascundă urmele crimei. În urma incendiului, fetița cuplului, un bebeluș de nouă luni, a ajuns în stare gravă la spital. Citește mai mult
Proprietăţi în ţară şi străinătate, pensii şi salarii consistente, bijuterii, tablouri, lingouri de aur, conturi la bănci din România sau din afară se regăsesc în declaraţiile de avere depuse de candidaţii la alegerile prezidenţiale.Proprietăţi în ţară şi străinătate, pensii şi salarii consistente, bijuterii, tablouri, lingouri de aur, conturi la bănci din România sau din afară se regăsesc în declaraţiile de avere depuse de candidaţii la alegerile prezidenţiale. Citește mai mult
Guvernul României are unele dintre cele mai mici cheltuieli făcute pentru educație din lume, arată cel mai recent raport al UNESCO. România a investit în educație, în 2023, doar 3,3% din produsul intern brut (PIB). Citește mai mult