Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în anul 2023, de 5.808 lei pe o gospodărie, mai mari cu 11,1% faţă de anul 2022, în timp ce veniturile au fost de 7.175 lei mai mari cu 11%. Citește mai mult
Primarul în funcţie al staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, prim-vicepreşedinte al PNL Prahova, obţine al şaselea mandat în urma scrutinului de duminică, rezultatele centralizate până acum arâtând un procent de 47-48% din voturi, peste cel al partidului. Citește mai mult
Deputatul Aurel Bălăşoiu, exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL. Citește mai mult
Christian Năsulea, profesor de economie mondială, a atras atenția că avem foarte multe probleme de rezolvat în economie, un deficit bugetar uriaș și un număr exagerat de mare de angajați la stat. Citește mai mult
Numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în luna mai, cei mai mulți dintre cei 11.541 fiind foști magistrați, a căror pensie medie a ajuns la 24.552 lei, potrivit datelor CNPP. Citește mai mult
Partidul AUR a anunțat în noaptea de duminică spre luni că a câștigat alegerile locale la 12 primării din țară, cele mai multe fiind de comune. Citește mai mult
Actualul primar al municipiului Caracal, social-democratul Ioan Doldurea, conduce detaşat în cursa pentru un nou mandat, conform rezultatelor parţiale, citate de News.ro. Citește mai mult
Nicușor Dan a câștigat un nou mandat de primar al Capitalei, fiind votat de 46,9% dintre alegători, în timp ce Gabriela Firea are un procent de 22,4%, după numărarea a 72,5% dintre voturi. Citește mai mult
Rezultate exit poll alegeri locale și europarlamentare 2024. După închiderea urnelor, la ora 22:00, au fost publicate și rezultatele exit poll pentru alegerile locale și europarlamentare 2024. Citește mai mult
În luna iunie, PSD atacă Primăria Slobozia tot cu perdantul ”experiment Potor”, din urmă cu 4 ani. Paradoxal, la momentul lansării sale în cursa din acest an, chiar Alexandru Potor era cel care susținea sus și tare că ”este foarte important să nu mai facem experimente”. Citește mai mult
Când se pune problema realizărilor administrațiilor PSD, slobozenii pot fi siguri măcar de un singur aspect: scumpirea apei și a canalizării este opera exclusivă a băieților care guvernează dintre trandafiri. Citește mai mult
Glodeanu Sărat este comuna buzoiană devenită etalon în întreaga Românie pentru hărnicia și dedicarea locuitorilor săi în diverse activități economice, în special în agricultură și legumicultură. Citește mai mult
Poliţia Română a demarat verificări, după ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist. Citește mai mult
Parlamentul Republicii Moldova a denunţat joi invazia Rusiei în Ucraina drept un „genocid”, cu referire la tratamentul aplicat de Moscova copiilor din zonele ocupate, dar partidele de opoziţie favorabile Moscovei din cadrul adunării au refuzat să participe la vot Citește mai mult
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, a acuzat-o pe directoarea adjunctă a Securității Cibernetice că ”este o susținătoare a comuniștilor chinezi”, spunând că DNSC nu poate avea credibilitate cu un astfel de conducător. Citește mai mult
Un bărbat din Iași și-a dat fiul în judecată și i-a cerut să-i dea înapoi banii din pensia alimentară pe care i-a plătit-o. Judecătoria și Tribunalul i-au respins cererea, dar bărbatul nu se lasă și a făcut iar recurs, care se judecă la Curtea de Apel.
Citește mai mult
Familiile de români care nu pot avea copii, dar care vor să apeleze la procedurile de fertilizare în vitro vor beneficia de ajutor sub formă de vouchere pentru medicamente și proceduri. Citește mai mult
Separarea dintre școală și politică este aproape inexistentă în România. Nu mai puțin de 30 de inspectori școlari generali sunt candidați pe listele pentru alegerile locale de duminică, potrivit datelor depuse de partide la Biroul Electoral Central. Citește mai mult