E pentru prima oară în istorie când Iranul atacă teritoriul Israelului, deși conflictul mocnește de decenii. Cele aproximativ trei sute de rachete și drone lansate recent de Garda Revoluționară iraniană au fost interceptate și distruse în aer de sistemul de apărare Iron Dome, unul dintre cele mai performante din lume. Atacul a reprezentat o răzbunare a regimului de la Teheran pentru uciderea de către forțele speciale ale “Israel Defence Forces” (IDF) a șapte ofițeri, trei de grad înalt, aflați în consulatul de la Damasc. Nu au fost victime umane.
La sfârșitul săptămânii, în media, au apărut informații despre un prezumtiv contra-atac al Israelului asupra aeroportului din Isfahan, al treilea oraș ca mărime din Iran. Nicio imagine nu confirmă ipoteza, semn că presa e folosită ca arsenal de război. N-ar fi prima oară.
Războaiele moderne s-au supratehnologizat. Iranul, o putere nucleară recunoscută (ajutată de americani, prin anii ’50, să-și dezvolte tehnologia), duce un conflict de tip proxy (ascuns) cu Israelul, de câteva decenii. Cele două state n-au graniță comună. Sunt despărțite de Siria și Irak.
Dar care e originea conflictului dintre Israel, aliat cu SUA, și Iran?
Iranul, condus de șahul Pahlavi, susținut de SUA, a fost primul stat arab care a recunoscut Israelul, încă din 1948, anul înființării sale. După Revoluția islamică din 1979, care a dus la înlăturarea Sahului de la putere și instituirea regimului teocratic al lui Khomeini, relațiile s-au antagonizat. Israelul n-a recunoscut niciodată noua administrație. Mai mult, a instruit și antrenat în afara granițelor sale trupe paramilitare ale “Mujahedinilor poporului,” aripa disidentă a mișcării insurecționare din 1979. Nefiind admiși la putere, războinicii de profesie au plecat în exil. Poate vă întrebați de ce Albania a intrat în NATO? Cel puțin patru mii de luptători din această mișcare se antrenează într-o bază specială, nu departe de Tirana. Unui ministru român i-a căzut capul, pe motiv că n-a vrut să preia și în România părți ale acestei armate nevăzute, finanțată în secret de puterile occidentale pentru răsturnarea Regimului condus deliderul spiritual, ayatollahul Ali Khamenei.
Noua Republică Islamică a văzut în Israel un dușman, fiindcă dorește occidentalizarea poporului iranian. Curios este că există un curent consistent în elita iraniană împotriva Israelului ca stat, nu împotriva evreilor, neam recunoscut pentru permanența sa istorică în vechiul Levant.
Teheranul a susținut și finanțat, timp de peste două decenii, gruparea șiită Hezbollah din Liban, Hamas din Gaza și armata siriană, condusă de partidul Baath, în ciuda diferențelor ideologice. Guvernul republicii islamicea militat permanent la ONU pentru formarea unui stat palestinian.
Timp de decenii, Orientul Mijlociu a fost împărțit pe linii religioase și confesionale. Statele din Golful Arab au o majoritate sunită, în timp ce persanii din Iran sunt predominant șiiți. Ostilitatea reciprocă este asemănătoare conflictelor trăite în trecutul Europei între catolici și protestanți – în Irlanda de Nord, de exemplu.
Iranul de azi e doar o mică parte din vechiul Imperiu Persan
Monarhiile din jurul Golfului se tem de regimul de la Teheran să nu extindă revoluția islamică. Astfel, acestea sunt pro-israeliene, dar duc o diplomație pacifistă.
Administrația iraniană este nervoasă de prezența activă a militarilor americani în zonă. Pe lângă suprapopularea bazelor americane din Irak, SUA au mai trimis în Marea Roșie două distrugătoare și un crucișător cu peste patru mii de soldați, ceea ce enervează și mai mult regimul de la Teheran. Tensiunea dintre Iran și SUA datează de la răsturnarea de la putere a șahului Pahlavi. Uciderea de către americani a generalului iranian Qasem Soleimani, pe aeroportul din Damasc, în ianuarie 2020, a stârnit furia ofițerilor Gărzii Revoluționare iraniene, menținută și în prezent.
Norocul Israelului e că suniții și șiiții nu se împacă
Conflictul iraniano-israelian nu e unul religios, deși geopoliticienii de duzină încearcă să impună astfel de teze, ci dintre Orientul musulman tradiționalist și Occident. Putem spune, fără teama de a greși, că acest război este un conflict civilizațional, între Occidentul expansiv și Orientul însângerat.
Nu trebuie să neglijăm și noua luptă de împărțire a sferelor de influență ale lumii. Regimul de la Teheran se bucură de sprijinul Chinei și Rusiei.
Dacă SUA și-ar retrage bazele militare din Orientul Mijlociu, Israelul ar fi distrus ca stat de Iran.
Occidentalizarea a reușit în Turcia. Asta nu înseamnă că noii cruciați pot căuta nestingheriți Grădinile ascunse ale Semiramidei, din capitala vechiului Imperiu Persan.
Războiul iraniano-israelian va dura zeci de ani. Nu există soluții de pace. Important e să înțelegem că civilizația de tip occidental nu se poate impune cu forța unor state profund religioase. Mai are sens să ne întrebăm de ce Pentagonul și-a retras trupele din Afganistan sau de ce Osama bin-Laden, fost agent al CIA pe timpul războiului dintre Afganistan și Armata URSS, a fost asasinat de foștii săi protectori? Sunt întrebări retorice.
Important e să înțelegem care sunt interesele marilor puteri în regiune, fără a neglija dreptul istoric al neamurilor de a se așeza în vatra strămoșească.
“Frontierele nedrepte – originea conflictelor permanente din Orientul Mijlociu
În noua sa carte, “Analiza geopolitică și securitară a Orientului Mijlociu,” Alba Iulia Catrinel Popescu aduce în discuție o chestiune uitată de noul val al analiștilor de cazarmă, prezenți în studiourile tv și comentând rachetele din jocurile pentru copii. Ofițerul american în rezervă, Ralph Peters,a propus încă din 1952harta unui nou Orient Mijlociu. În opinia sa, publicată atunci în Armed Force Journal, eșecul cuprinzător al Occidentului în chestiunea Orientului Mijlociu nu este cauzat de factorul civilizațional islamic, ci de “frontierele nedrepte” care au lăsat popoare întregi fără țară: kurzii, balucii, arabii Shia, creștinii din Orientul Mijlociu, baha’ii, ismailiții etc.
