Răzvan Lucescu a dezvăluit la Orange Sport: “Ştii că în dimineaţa asta de la 5, pleacă cu un autocar de la Snagov, cu ce mai sunt dintre jucători, staff tehnic, cu el, pleacă la Kiev. Încep pregătirea la Kiev, 6-7 zile. Pe 24 pleacă în Elveţia. Se vor întoarce şi pleacă cu avionul în Elveţia. Pentru a arăta că sunt acolo, lângă oameni. Pasiunea şi lupta pentru viaţă îl fac aşa. Să renunţe şi să stea acasă, probabil că încet, încet, şi-ar pierde energiile. Aşa, el se simte tănâr, în putere, în luptă. În momentul de faţă asta simte. M-am întâlnit cu el la prânz şi numai despre asta vorbea. Se gândea la pregătire”, a spus Răzvan Lucescu.
Lucescu junior a mai dezvăluit momentele tensionate prin care a trecut în momentul în care a început invazia războiul, iar tatîl lui se întorcea cu o mașină în țară.
“Desigur, după invazie a început nebunia cu venitul acasă. El zicea că mai rămâne. În final a plecat, dar a fost drumul mai greu pentru că a venit cu maşina.
Au fost momente tensionate, dar am avut linişte, pentru că îl cunosc pe el. Nu e prima dată când se întâmplă. În 2014 s-a întâmplat la fel. El a preferat să rămână şi să transmită un mesaj că rămânem şi luptăm. Asta a făcut atunci, asta face şi acum”.