„M-am născut într-o familie săracă, nu mai vreau să trăiesc, urăsc viaţa, sunt prea sărac. Nu aţi avut grijă de mine, un copil nu se creşte cu câţiva lei pe lună. Urăsc familia în care m-am născut! Mă simt marginalizat şi neînţeles din cauza problemelor pe care le am şi nu mă înţelege nimeni. Mama a venit în ţară şi mi-a dat puţini bani”, este un fragment din mesajul înregistrat lăsat de tânăr. În mesaj, tânărul a acuzat faptul că a fost marginalizat din cauza orientării sale sexuale. Corpul neînsufleţit al tânărului a fost găsit luni dimineaţă în apropierea Hotelului Intercontinental din Capitală.
„În această dimineaţă, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în zona adiacentă unei unităţi hoteliere din sectorul 1 se află decedat un bărbat, posibil precipitat de la mare înălţime”, informa Poliţia Capitalei
Potrivit unor surse bărbatul a fost cazat în acest hotel. Cercetările în acest caz sunt făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.