„În această etapă, nu vedem forțele Wagner participând într-o capacitate semnificativă în sprijinul operațiunilor de luptă din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder.
Luptătorii Wagner au dus unele dintre cele mai înverșunate și mai sângeroase bătălii în timpul invaziei Rusiei în Ucraina. Dar, în urma revoltei din 23-24 iunie, luptătorilor li s-a oferit opțiunea de a merge în exil, de a se alătura forțelor regulate ale Rusiei sau de a merge acasă.
Miercuri, ministerul rus al apărării a declarat că Wagner finalizează predarea armelor către forțele armate regulate ale Rusiei.
Ministerul a declarat că Wagner a predat peste 2.000 de echipamente, inclusiv tancuri și rachete, și peste 2.500 de tone de muniție.
Potrivit declarației ministerului, Wagner a renunțat inclusiv la tancuri de luptă, precum T-90, T-80 și T-72B3, potrivit CNN.
Predarea armelor vine după un acord cu Kremlinul în baza căruia Wagner și liderul grupului de mercenari, Evgeni Prigojin și-au anulat revolta lor de scurtă durată luna trecută.
Reamintim că în timpul revoltei din 23-24 iunie, mercenarii au preluat controlul orașului Rostov-pe-Don din sudul Rusiei și au doborât un număr nespecificat de elicoptere militare, ucigând piloții, în timp ce înaintau spre Moscova.
Evgheni Prigojin, liedrul Wagner, a spus că acțiunile oamenilor săi au fost concepute ca un protest față de ceea ce el a numit corupția și incompetența conducerii militare a Rusiei în gestionarea războiului din Ucraina.
Revolta a fost oprită printr-un acord negociat de liderul belarus Aleksandr Lukașenko. În baza acestui acord, despre care Kremlinul a spus că a fost încheiat pentru a preveni vărsarea de sânge, un dosar penal împotriva lui Prigojin și a luptătorilor săi a fost clasat.
Rămân însă multe neclarități cu privire la punerea în aplicare a acordului, inclusiv locul unde se află Prigojin. Kremlinul a declarat săptămâna aceasta că Putin s-a întâlnit cu Prigojin timp de aproximativ trei ore pe 29 iunie, la cinci zile după revoltă.
Datele de urmărire a zborurilor au arătat că un avion care conexiuni cu Prigojin a părăsit Moscova și s-a îndreptat spre Belarus marți seară, dar nu era clar dacă se afla la bord.
Incertitudinea înconjoară, de asemenea, viitorul imperiului de afaceri al lui Prigojin din Rusia și operațiunile extinse ale Wagner în părți din Orientul Mijlociu și Africa, inclusiv Siria, Mali și Republica Centrafricană.